• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Declaraţia Tineretului Liberal privind oficializarea zilei de 7 aprilie drept Zi a Libertăţii

    Declaraţia Tineretului Liberal privind oficializarea zilei de 7 aprilie drept Zi a Libertăţii

    02.04.2010  

    Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal propune oficializarea zilei de 7 aprilie drept Zi a Libertăţii în semn de recunoştinţă pentru tinerii care au manifestat paşnic pentru libertate şi democraţie la protestele din Aprilie 2009, precum şi pentru persoanele care au avut de suferit pentru convingerile sale politice anti-comuniste.

    Tineretul Liberal consideră că 7 aprilie 2009 a reprezentat un moment crucial în istoria Republicii Moldova datorită faptului că a condus la multiple schimbări de ordin politic şi social. Tinerii, în acea zi, şi-au revendicat dreptul la libertate, la alegeri libere şi corecte, la libertatea de exprimare, la libertatea întrunirilor şi au manifestat pentru un viitor european, pentru un viitor liber, democratic şi prosper. La un an de la evenimentele de atunci, ziua de 7 aprilie a devenit un simbol al libertăţii, astfel încât pe bună dreptate această zi merită să fie marcată în Republica Moldova drept Zi a Libertăţii.

    Totodată, tinerii liberali îşi exprimă regretul privitor la inacţiunile Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a Comisariatului General de Poliţie din mun. Chişinău în sensul investigării speciale în cazurile persoanelor decedate în timpul evenimentelor ce au urmat după alegeri, precum şi în cazul tuturor acuzaţiilor de viol sau rău tratament în timpul detenţiei, solicitări care se conţin şi în Rezoluţia Parlamentului European, adoptată la 7 mai 2009. La un an de la evenimentele din Aprilie 2009 asistăm însă, la avansări în posturi sau mutări dintr-o funcţie în alta a celor care au participat la aplicarea torturii şi violenţei manifestanţilor.

    Reiterăm solicitarea lansată la 26 iunie 2009 către Ministerul Afacerilor Interne de a efectua o anchetă internă în scopul investigării tuturor cazurilor de omucidere, tortură şi abuz sexual, precum şi eliberarea din rândurile Poliţiei şi atragerea la răspundere comform legii a colaboratorilor care au înăbuşit dorinţa de libertate a tinerilor, aplicând acte de violenţă şi tortură.

    Tineretul Liberal este de părere că neatragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de aplicarea torturii şi maltratărilor afectează grav democraţia din Republica Moldova, dar mai cu seamă generaţia tânără care pierde astfel încrederea în instituţiile de drept.

    Ne exprimăm speranţa că 7 aprilie va fi oficializată drept Zi a Libertăţii, iar prin aceasta vom marca victoria unei generaţii tinere în lupta împotriva unui regim totalitar.

    2 aprilie 2010

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com