• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Inteprinderile Mici şi Mijlocii vor fi susţinute de Ministerul Economiei

    Inteprinderile Mici şi Mijlocii vor fi susţinute de Ministerul Economiei

    19.03.2010  


    Ieri Ministerul Economiei a lansat Proiectul Multianual de Susţinere a Politicilor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (IMM) în Republica Moldova, cu participarea Viceministrului Economiei Sergiu Ciobanu, Ambasadorului Olandei în Ucraina şi Republica Moldova Excelenţa Sa, P. J. Wolthers, precum şi reprezentanţi ai Guvernului Republicii Moldova, sectorului privat şi organizaţiilor antrenate în susţinerea dezvoltării sectorului IMM.

    Scopul general al proiectului reprezintă susţinerea Guvernului Republicii Moldova în vederea dezvoltării unei politici coerente şi bine structurate în domeniul IMM. Astfel, un obiectiv important constituie consolidarea cadrului instituţional în domeniul IMM şi stabilirea unui mecanism de consultare, implementare şi monitorizare a politicilor în acest domeniu.

    Viceministrul Economiei Sergiu Ciobanu a accentuat importanţa şi actualitatea suportului oferit de către Guvernul Olandei,  la această etapă de dezvoltare economică a Republicii Moldova, şi anume în contextul implementării Planului de Stabilizare şi Relansare Economică pentru anii 2009-2011, unde sectorul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii se bucură de un statut special.

    Excelenţa Sa, P. J. Wolthers a apreciat planurile economice ale actualului Guvern drept unele ambiţioase, îmbunătăţirea climatului investiţional reprezentînd o cheie de succes în acest sens şi a asigurat că Guvernul olandez este dispus să susţină aceste noi iniţiative guvernamentale în economie cu scopul alinierii cît mai curînd a Moldovei la standardele europene.

    La finalul evenimentului părţile au convenit asupra desfăşurării unui nou dialog în aproximativ 3 luni cu scopul evaluării rezultatelor obţinute şi respectiv planificarea următorilor paşi întru derularea cu succes a proiectului în continuare.

    Proiectul Multianual de Susţinere a Politicilor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii în Republica Moldova, în valoare de 600 mii EURO este finanţat integral de către Guvernul Olandei, cu durata 3 ani şi va fi implementat de către OECD Investment Compact pentru Europa de Sud-Est, cu suportul Ministerului Economiei şi Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM).

    Proiectul vizează trei grupe mari de beneficiari: elaboratorii de politici şi oficialii guvernamentali aferenţi elaborării şi implementării politicilor pentru IMM; reprezentanţii comunităţii de afaceri şi partenerii, în particular business-asociaţiile, agenţiile de implementare, experţii din domeniul IMM şi instituţiile financiare; IMM-urile.

    La momentul actual, sectorul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii este unul de o importanţă majoră pentru economia Republicii Moldova. IMM joacă un rol major în dezvoltarea economică a ţării, fiind cunoscute prin flexibilitatea lor, capacitatea de inovare şi reacţia rapidă la condiţiile şi tendinţele pieţei. IMM-urile sunt o forţă motrică ce generează noi locuri de muncă, care la rândul lor asigură coeziune socială şi creştere economică. Astfel, în RM IMM-urile reprezintă 98% din numărul de întreprinderi, angajând în câmpul muncii circa 57% din numărul total de angajaţi, lăsând în aşa mod, prin combinarea cu factorii macroeconomici, spaţiu pentru o dezvoltare şi eficientizare continuă.

    Sursa: Serviciul de Presă al Ministerului Economiei

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com