-
Prima / Presa / Interviuri / Dorin Chirtoacă: Filat a renunţat la funcţia de premier atunci când a denunţat acordul AIE
Dorin Chirtoacă: Filat a renunţat la funcţia de premier atunci când a denunţat acordul AIE
12.03.2013Primarul Dorin Chirtoacă le-a cerut ieri Partidului Liberal Democrat şi lui Vlad Filat să renunţe la pretenţiile pentru funcţia de premier în numele viitorului Republicii Moldova. Acesta a mai acuzat PLDM şi personal pe Filat că a denunţat acordul de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană, provocând astfel criza politică din prezent.
Potrivit lui Chirtoacă, Filat a denunţat acordul AIE fără a consulta partidul pe care îl conduce, ceea ce ar fi o încălcare. În plus, potrivit acestuia, PLDM ar fi putut discuta posibilitatea modificării acordului în cadrul Alianţei, lucru pe care nu l-a făcut. ”În acord sunt prevăzute modalităţi de modificare. Aţi făcut vreo solicitare?”, l-a întrebat Chirtoacă pe vicepreşedintele PLDM, Valeriu Streleţ.
De asemenea, potrivit vicepreşedintelui PL, Filat practic a renunţat singur la funcţia de premier atunci când a denunţat acordul, iar acum nu ar mai trebui să pretindă la aceasta pentru a fi evitate alegerile anticipate.
El a declarat că PLDM va avea de câştigat dacă renunţă la funcţia de prim-ministru şi dacă va fi propusă un alt candidat al formaţiunii pentru funcţia respectivă. ”Nu văd altă posibilitate decât să se retragă liderii politici din principalele funcţii”, potrivit lui Chirtoacă. El le-a cerut partidelor care au format AIE să renunţe la pretenţiile lor pentru viitorul european al Republicii Moldova. ”Toţi trebuie să facă un pas înapoi, pentru ca Republica Moldova să facă un pas înainte spre Europa”, a declarat Chirtoacă.