• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Viceprim-ministrul Mihai Moldovanu a prezidat şedinţa biroului executiv al Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective

    Viceprim-ministrul Mihai Moldovanu a prezidat şedinţa biroului executiv al Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective

    18.01.2013  

    La şedinţă au participat Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Leonid Cerescu, preşedinte al Confederaţiei Naţionale a Patronatului, Oleg Budza, preşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, membri ai Comisiei din partea Sindicatelor şi Patronatului.

    În cadrul şedinţei a fost examinat demersul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova referitor la respectarea Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) ratificate de Republica Moldova. Sindicatele au enumerat mai multe cazuri de încălcare a acestor Convenţii, menţionînd necesitatea întreprinderii unor măsuri pentru a asigura respectarea lor.

    Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a menţionat că legislaţia Republicii Moldova a fost ajustată la obligaţiile asumate de ţara noastră prin ratificarea Convenţiilor OIM, sunt prevăzute sancţiuni pentru încălcările drepturilor prevăzute de acestea şi sunt stabilite instituţiile abilitate cu soluţionarea cazurilor respective.

    Mihai Moldovanu a accentuat că pentru a asigura respectarea Convenţiilor ratificate este nevoie de eforturi conjugate, din partea tuturor partenerilor sociali.

    În acelaşi context, viceprim-ministrul a menţionat şi importanţa implementării Planului de acţiuni privind minimizarea practicii de achitare a salariilor „în plic" şi „muncii la negru", care a fost aprobat în anul 2011, pentru realizarea căruia este nevoie de acţiuni mai ferme din partea instituţiilor statului, dar şi de suportul Sindicatelor şi Patronatelor.

    De asemenea, a fost stabilit că şedinţa Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective va avea loc la 12 februarie curent. S-a hotărât că în cadrul acestei ședințe vor fi examinate subiectele referitoare la rezultatele activităţii Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective în anul 2012, îndeplinirea Planului de acţiuni privind minimizarea practicii de achitare a salariilor „în plic" şi „muncii la negru" în anul 2012, precum şi îndeplinirea unor hotărâri a Comisiei adoptate anterior.

    Guvernul Republicii Moldova

    www.gov.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com