• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Viceprim-ministrul Mihai Moldovanu a susţinut o conferinţă de presă pentru a anunţa trecerea populaţiei lumii de pragul de 7 miliarde locuitori

    Viceprim-ministrul Mihai Moldovanu a susţinut o conferinţă de presă pentru a anunţa trecerea populaţiei lumii de pragul de 7 miliarde locuitori

    31.10.2011  

    Viceprim-ministrul Mihai Moldovanu a susţinut o conferinţă de presă cu ocazia celebrării zilei de 31 octombrie 2011, ziua în care populaţia lumii atinge cifra de 7 miliarde.


    Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Organizaţia Naţiunilor Unite în Moldova, Fondul ONU pentru Populaţie, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Ministerul Justiţiei şi Serviciul Stare Civilă, cu scopul de a anunţa trecerea populaţiei lumii de pragul de 7 miliarde locuitori.

    La conferinţa de presă au fost discutate tendinţele demografice, economice şi sociale ale unei lumi de 7 miliarde atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Totodată, au fost menţionate direcţiile prioritare de stabilizare a situaţiei demografice în ţara noastră.

    Viceprim-ministrul Mihai Moldovanu a declarat că Guvernul Republicii Moldova este foarte conştient de problemele existente şi depune toate eforturile necesare în domeniul politicii demografice prin dezvoltarea diverselor programe, elaborarea planurilor de acţiuni, noilor prevederi privind susţinerea tinerelor familii. În context, Vicepremierul a menţionat Strategia Naţională în domeniul securităţii demografice, Planul de acţiuni privind stimularea reîntoarcerii şi reintegrării lucrătorilor migranţi, Programul Naţional de asigurare a egalităţii de gen, Programul Naţional privind crearea sistemului integrat de servicii sociale.

    Kaarina Immonen, Coordonator Rezident ONU în Moldova, a salutat iniţiativele Guvernului şi a menţionat că problemele majore în Moldova rămân a fi fertilitatea scăzută, migraţia, mortalitatea înaltă, în special în rândul persoanelor în vârsta aptă de muncă, şi un fenomen relativ nou, îmbătrânirea populaţiei. „Teoretic, al 7 miliardulea copil s-ar fi putut naşte în Moldova, dar în termeni practici acest lucru este mai greu de crezut, deoarece Moldova intră în rândul ţărilor cu fertilitatea foarte scăzută (conform estimărilor ONU)", a spus ea.

    Boris Gâlca, Reprezentant Adjunct UNFPA în Moldova, a menţionat că cifra record de 7 miliarde de oameni pe glob, pe care am atins-o azi, poate fi văzută din mai multe perspective ca un succes pentru omenire. „Important este să vorbim şi să vedem cu adevărat calitatea crescută a vieţii pe care această oportunitate o presupune. Guvernele ţărilor care vor cu adevărat să elimine sărăcia, trebuie să vrea cu adevărat şi să furnizeze politici, servicii, bunuri şi informaţii de care populaţia are nevoie pentru a-şi exercita drepturile la o viaţă decentă", a accentuat Boris Gâlca.

    Cu prilejul celebrării celor 7 miliarde pe glob, toţi copiii născuţi în Moldova la 31 octombrie 2011 vor primi certificate aniversare elaborate de UNFPA în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, Ministerul Tehnologiei Informaţiei, Ministerul Justiţiei şi Serviciul Stare Civilă. De asemenea, în cadrul conferinţei a fost lansat timbrul personalizat dedicat evenimentului "7 miliarde".

    În prezent, Moldova are o populaţie de 3 milioane 560 de mii. Conform datelor statistice în Republica Moldova o femeie naşte în medie 1.3 copii, ceea ce este insuficient pentru înlocuirea generaţiilor.

    Din 2005 până în 2010, ponderea persoanelor de la 60 de ani în sus a crescut de la 13,2% până la 14,4%, din totalul populaţiei. Potrivit statisticilor, îmbătrâneşte mai repede populaţia de la oraşe, unde acest indicator a crescut de la 11,8%, până la 13,2%.

    Vicepremierul a subliniat că realizarea unei populaţiei stabile este o condiţie indispensabilă pentru dezvoltare şi o creştere economică sporită. „Instituţia familiei în comun cu statul îşi are onorabila menire şi responsabilitate de asigura viaţa şi speranţa zilei de mâine. Eu îmi doresc, şi respectiv fiecărui cetăţean din Republica Moldova să se bucure de familie, sănătate, bunăstare, perspective de realizare, un trai demn şi împliniri umane în fiecare zi", a conchis Mihai Moldovanu.

    www.gov.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com