Politica este meseria oamenilor care vorbesc. Altfel zis, ca să fii politician nu trebuie neapărat să faci ceva util pentru patrie, ci se impune să abureşti minţile oamenilor cu poveşti cu zmei. Întotdeuna am urmărit cu atenţie evoluţia vorbitorilor din partidele politice. Dreptul la cuvânt nu i se acordă oricui. De obicei, trebuie să te impui în interiorul partidului ca să ţi se permită să ieşi la rampă. Politicienii se confruntă între ei pentru a putea să spună vreo două-trei cuvinte cetăţenilor.

Cei mai privilegiaţi din acest punct de vedere sunt liderii de partid. Ăstora nu le poţi pune uşor căluşul în gură. Dreptul lor la cuvânt este acordat printr-un fel de drept divin. Ceilalţi, însă, trebuie să se bată între ei. (...)

La PL am uneori senzaţia că există un singur retor consacrat – Mihai Ghimpu. Acest lucru este destul de surprinzător, întrucât PL este un partid patriotard care a atras mai mulţi oratori din perioada Renaşterii Naţionale. Cu toate acestea, observăm nişte metamorfoze ciudate. Foştii tribuni, care anterior fascinau ascultătorii prin magia cuvântului – Hadârcă, Şalaru – au astăzi discursuri relativ plate, tehniciste, „înţelepte”, care nu mai au darul să încânte imaginaţia.

O poveste aparte este Dorin Chirtoacă, care impresionează mai curând prin privirea ascuţită decât prin verbozitate elegantă. Oleg Cernei, liderul de altădată al studenţilor, este cu siguranţă vorbitorul „de clasă” al PL, dar rămân suficiente întrebări cu privire la durata aflării lui în partid, având în vedere „nestatornicia” lui politică.

De remarcat că PL este singurul partid care dispune de două vorbitoare calificate – Corina Fusu şi Ana Guţu – fapt care nu poate fi regăsit în nici un alt partid, inclusiv la comunişti.

Cornel Ciurea, www.capitala.md