• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Astăzi am ajuns la Liceul “Nicolae Casso” din Chiscăreni
    08.10.2024     
    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Partidul Liberal condamnă acţiunile ilegale ale grupării majoritare din CMC contra membrilor PL care deţin funcţii în cadrul Primăriei mun. Chişinău

    Partidul Liberal condamnă acţiunile ilegale ale grupării majoritare din CMC contra membrilor PL care deţin funcţii în cadrul Primăriei mun. Chişinău

    02.12.2008  

    Azi, 2 decembrie, şeful Direcţiei Sănătăţii din cadrul Primăriei mun. Chişinău, dl Mihai Moldovanu, a întâmpinat dificultăţi în timp ce voia să intre la locul său de lucru, din cauză că lacătul de la uşa Direcţiei Sănătăţii fusese schimbat şi Serviciul Pază de Stat blocase accesul în clădire. 

    În pofida ameninţărilor şi a presiunilor fizice exercitate de reprezentanţii poliţiei şi ai Pazei de Stat, dl Mihai Moldovanu a reuşit să intre în biroul său. Pe parcurs, dânsul a întâlnit în birouri pe directorul adjunct al Direcţiei Sănătăţii, doi consilieri ai Partidului Umanist, Oleg Onişcenco şi Sergiu Cireş, precum şi pe şeful „nou” al Direcţiei Sănătăţii, Ion Artemi, numit în funcţie cu încălcarea prevederilor legale de Consiliul Municipal Chişinău, în frunte cu Eduard Muşuc, vicepreşedintele PSD.

    6.jpg

    Pe lângă faptul că instalarea în funcţie a aşa-zisului şef al Direcţiei Sănătăţii a fost făcută într-un mod abuziv, procedura aceasta a încălcat prevederile procedurale legale. Or, decizia de numire a lui Mihai Moldovanu în funcţie de şef al Direcţiei Sănătăţii din cadrul mun. Chişinău este în vigoare.

    Partidul Liberal aminteşte faptul că la indicaţia lui Eduard Muşuc şi a grupării majoritare din CMC au fost schimbate în mod abuziv şi contrar legii lacătele de la mai multe birouri din incinta Primăriei, iar pe data  8 octombrie Procuratura municipală a percheziţionat Direcţia Sănătăţii a mun. Chişinău.

    Partidul Liberal condamnă cu fermitate ilegalităţile comise de reprezentanţii grupării majoritare din CMC, conduse de consilierii comunişti şi vicepreşedintele PSD, Eduard Muşuc, prin implicarea indirectă a guvernării comuniste, împotriva membrilor PL care deţin funcţii în cadrul Primăriei mun. Chişinău, precum şi a Primarului General Dorin Chirtoacă. De asemenea, PL dezaprobă acţiunile poliţiei care, contrar legii, în mod făţiş, continuă să susţină guvernarea comunistă.

    Partidul Liberal atenţionează opinia publică, pe reprezentanţii Ambasadelor străine acreditate în RM, misiunile de monitorizare ale Consiliului Europei şi Uniunii Europene că partidul comunist de guvernământ şi partidele politice aservite lui încearcă nu doar să denigreze PL şi pe membrii acestuia din cadrul Primăriei mun. Chişinău şi CMC, dar şi se dedau la acţiuni abuzive şi ilegale de înlăturare a acestora din funcţiile în care au fost numiţi conform normelor legale.

    2 decembrie 2008                                      Departamentul de Comunicare al PL

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com