-
Prima / Presa / Știri / Președintele PL, Dorin Chirtoacă a avut o întrevedere cu E.S. Ambasadorul României, domnul Daniel Ioniță
Președintele PL, Dorin Chirtoacă a avut o întrevedere cu E.S. Ambasadorul României, domnul Daniel Ioniță
28.01.2020Dorin Chirtoacă l-a felicitat pe E.S. Daniel Ioniță pentru atitudinea demnă pe care o are constant de la preluarea mandatului, pentru discursul complex și profund de la recepția Ambasadei României din 29 noiembrie 2019, oferită cu prilejul Zilei Naționale a României, dar și pentru luarea de poziție, recentă, la Bălți, prin punere pe tapet a unei realități dure din RM: “americanii fac drumuri, românii fac grădinițe, iar moldovenii votează cu rușii”.
E. S. Daniel Ioniță a salutat înființarea Mișcării Unioniste de la Chișinău, care poate fi considerată de un mare potențial și care exprimă dorința firească a celor ce simt românește, iar unioniștii pot astfel deveni o voce puternică și importantă în viitorul Parlament, care să contribuie la realizarea de noi proiecte, stabilirea de noi obiective, care să apropie, continuu, cele două maluri ale Prutului.
La rândul său, Dorin Chirtoacă a menționat că noua politică a României în raport cu RM, mai fermă în ceea ce privește neadmitere duplicității autorităților de la Chișinău, pe de o parte și de continuare a proiectelor de sprijin dedicate direct în beneficiul cetățenilor este una corectă, pe de altă parte, pentru că doar așa, prin îmbunătățirea nivelului de trai, cetățenii RM vor simți necesitatea revenirii la românism și la reîntregirea neamului românesc, proiecte care se datorează într-o mare masură Guvernului român.
În ceea ce privește crearea Mișcării Politice Unirea (MPU), Dorin Chirtoacă a menționat că unificarea unioniștilor era și este o necesitate obiectivă, cerută de oameni și de realitatea zilei. Apariția MPU, este cu atât mai relevantă cu cât, atât Parlamentul României, cât și Parlamentul European au adoptat două documente cu valoare istorică, pe 27 martie 2018 și 19 septembrie 2019, care au drept obiectiv - lichidarea consecințelor Pactului Ribbentrop - Molotov.
Dorin Chirtoacă a menționat că în anii următori sprijinul României este crucial, având în vedere politică revanșardă a Rusiei, precum și războiul hibrid promovat în RM, în Ucraina etc.
România urmează să aibă pentru RM rolul pe care l-a avut și îl are Germania de Vest pentru Germania de Est, devenind forța de atracție firească pentru cetățenii RM. În condițiile în care România își va rezolva problemele de infrastructură în următorii 10 ani (autostrada Est - Vest, autostrada Unirii etc), economia se va dezvolta în continuare, și dacă Unirea nu se va produce mai repede, ca urmare unui vot în Parlamentul RM, atunci către 2039-2040, la împlinirea a 100 de ani de la semnarea pactului ruso-german, prin tot ce va fi implementat, se va putea spune că lichidarea consecințelor tratatului odios dintre Hitler și Stalin, va fi avut loc, cetățenii RM având două opțiuni: Unirea sau Integrarea în Europa unită.
S-a reiterat păstrarea contactului și dialogului, precum și susținerea reciprocă în tot ceea ce ține de o promovare corespunzătoare a realităților secolului XXI, a valorilor românești.