-
La 6 iulie 2018 se împlinesc 69 de ani de la cel mai mare val al deportărilor comuniste din 6 iulie 1949
06.07.2018
Astăzi, se împlinesc 69 de ani de la cel mai mare val al deportărilor comuniste din 6 iulie 1949, când zeci de mii de basarabeni au fost urcaţi în trenuri marfare şi duşi în Siberia. Peste 11.293 de familii de
Happy Independence Day, America!
04.07.2018
Cu prilejul Zilei Independenței SUA, Partidul Liberal transmite cordiale felicitări și urări de bine E. S James D. Pettit, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova și întregului corp diplomatic.Ne exprimăm gratitudinea față de organizațiile
PL a adus un omagiu domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt
02.07.2018
Despre Ștefan cel Mare, N. Iorga spunea următoarele: „Cinstit şi harnic, răbdător fără să uite şi viteaz fără cruzime, strașnic în mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai, gospodar şi iubitor al lucrărilor frumoase, fără nici
Mihai GHIMPU adresează un mesaj de condoleanțe familiei și celor care l-au cunoscut și apreciat pe Dl. Mihai Lari, primarul or. Sângera
31.07.2017
În urma trecerii la cele veșnice a D-lui Mihai Lari, Primarul orașului Sângera, mun. Chișinău, Conducerea și colegii de Partid adresează sincere condoleanțe familiei îndoliate, părinților și celor apropiați.A fost un OM pe care l-am apreciat și prețuit cu toții,
Imnul Național al tuturor Românilor „Deșteaptă-te române”, celebrat de Partidul Liberal la Chișinău
29.07.2017
Partidul Liberal a celebrat, astăzi, 29 iulie, Ziua Imnului Național al tuturor românilor „Deșteaptă-te Române!”.Evenimentul a avut loc la Scara Cascadelor din Parcul „Valea Morilor” din Capitală, la care au participat sute de membri și simpatizanți ai PL. Corul Moldova
Gheoghe Brega, fost vicepremier: Scopul este de a-l murdări pe Dorin Chirtoacă și, totodată, de a scrie neapărat în sentința judecătorească că el nu mai poate ocupa funcții în stat timp de vreo 5 ani
28.07.2017
Doar minciuni și ilegalități!Ceea ce se întâmplă astăzi în Republică amintește de evenimentele care au avut loc în Germania, începând cu anul 1933, când la putere a venit Hitler şi în Rusia bolșevică, aniii 1937-1953, când la putere era tot
Apel către judecătorii care examinează dosarul Dorin Chirtoacă: Vă rog să dați dovadă de curaj și imparțialitate
27.07.2017
Deputatul PL, Ion Casian, care este avocat de profesie a făcut un apel către instanțele de judecată și participanții la procesul lui Dorin Chirtoacă, îndemnând-ui să dea dovadă de curaj și imparțialitatea. Deputatul PL atrage atenția opiniei publice despre abuzurile
(VIDEO) Mihai Ghimpu, mulțumit de decizia CC: Cel care se împotrivește legii şi istoriei, este strivit şi apoi aruncat la gunoi
27.07.2017
Liderul Partidului Liberal (PL) Mihai Ghimpu se arată extrem de mulțumit de decizia Curții Constituționale prin care decretul semnat Igor Dodon privind organizarea unui referendum consultativ, la 24 septembrie, a fost anulat, astfel exercițiul nu poate avea loc în condițiile
LA MULȚI ANI, D-LE DEPUTAT PETRU COSOI!
27.07.2017
Mult stimate D-le Deputat Petru Cosoi!Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal, în numele întregii echipe a liberalilor, Vă felicită cordial cu ocazia frumoasei vârste pe care o sărbătoriţi şi vă exprimă cele mai sincere sentimente de consideraţiune şi respect pentru activitatea
Mihai Ghimpu: Dosarul lui Dorin Chirtoacă merge „pas în pas” cu referendumul socialiștilor, pentru ca acesta să fie „înlăturat din funcție”, iar cei care au „comandat” reținerea lui să „preia Primăria Chișinău”
25.07.2017
Primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacă, aflat în arest la domiciliu, nu a putut face cunoștință cu materialele dosarului său, trimis la finele săptămânii trecute în judecată. Asta a declarat astăzi, liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, într-o conferință de presă, că primarul
«« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 »»