-
Declarația PL privind necesitatea consolidării forțelor politice unioniste și pro-europene din RM
02.07.2019
Declarația PLprivind necesitatea consolidării forțelor politice unioniste și pro-europene din RM Realitatea celor aproape 30 de ani de independență a RM a arătat că societatea noastră este formată din: unioniști, pro-europeni, centriști și pro-ruși. Tradițional, pe eșichierul politic s-au aflat
Cu ocazia Zilei Constituției, deputații PL au organizat o acțiune de protest în fața Parlamentului RM, prin care cer ca limba română să fie introdusă în Constituție
29.07.2018
"PL a depus anterior o sesizare la Curtea Constituțională, iar limba română a fost declarată limbă oficială în Republica Moldova. În Constituție trebuie să fie scris negru pe alb că limba oficială este limba română. Demersul nostru este către toți
Din suflet românesc, la suflet românesc!
27.07.2018
Astăzi 27 iulie, deputații PL, Ion Apostol și Roman Boțan au mers la școala românească din s. Aluatu, r. Taraclia, pentru a dona din partea deputaților și asistenților liberali un lot de carte românească
La 26 iulie 2018, Gheorghe GHIMPU ar fi împlinit 81 de ani
26.07.2018
Zbucium. Luptă. Adevăr. Dragoste de neam și de limba romînă. Demnitate. Curaj… Sunt doar câteva cuvinte care îți apar în minte odată cu rostirea numelui lui Gheorghe Ghimpu, un luptător pentru renașterea națională, un disident de notorietate din timpul ocupației
Mihai Ghimpu cere audierea procurorului general în Parlament, după ce furtul miliardului a încetat să mai fie investigat
26.07.2018
”Din anul 2014 până în prezent, de câte ori ați plecat la Bruxelles sau alte vizite oficiale, atât Președintele Parlamentului cât și Prim-ministrul au promis oficialilor europeni și partenerilor de dezvoltare că instituțiile abilitate ale statului vor investiga furtul miliardului
VIDEO/ GUVERNAREA LEGALIZEAZĂ BANII FURAȚI DIN SISTEMUL BANCAR
26.07.2018
„Acest proiect nu înseamnă decât reciclarea banilor murdari și legalizarea unor profituri obținute ilegal, care au fost infiltrare în Republica Moldova prin diverse metode. Autorii acestui proiect se apără spunând să subiecții declarării voluntare a bunurilor sunt cetățenii R. Moldova,
Mihai Ghimpu, despre proiectul de lege privind declararea voluntară și stimularea fiscală: „Nu se exclude faptul că acest miliard poate fi legalizat”
26.07.2018
Mihai Ghimpu, despre proiectul de lege privind declararea voluntară și stimularea fiscală: „Nu se exclude faptul că acest miliard poate fi legalizat”
Valeriu Munteanu a sesizat Procuratura Generală în legătură cu autointitularea lui Ruslan Codreanu în funcția de primar general al mun. Chișinău
25.07.2018
Valeriu Munteanu: Autoproclamarea într-o anumită funcție era o practică răspândită în Evul Mediu, când tot felul de impostori, hulpavi de putere, detronau, de obicei printr-o baie de sânge, deținătorul de drept și își însușeau atributele puterii.În acest sens, Munteanu a
VIDEO/ Ion Cebanu, consilier PL: Ruslan Codreanu s-a numit primar interimar printr-o dispoziție semnată de el
24.07.2018
Ruslan Codreanu s-a numit primar interimar printr-o dispoziție semnată de el. Aceasta a afirmat consilierul liberal Ion Cebanu la ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC) din 24 iulie.„Am ridicat problema cu Ruslan Condreanu care este doar cireșica de pe tort, activitatea
Valeriu Munteanu, despre uzurparea puterii la primăria Chișinău care a căpătat forme inimaginabile pentru o democrație europeană
24.07.2018
Silvia Radu, care a fost numită ilegal de Partidul Democrat și a deținut împotriva legii un timp funcția de primar interimar al capitalei, l-a numit absolut ilegal pe Ruslan Codreanu primar interimar până la sfârșitul alegerilor pentru primăria Chișinău, acum
«« 1 2 3 4 5 6 7 »»