print
MP UNIREA condamnă declarația halucinantă a ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi
06.02.2020
2424 Accesări

MP UNIREA condamnă declarația halucinantă a ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi, referitor la războiul de pe Nistru, precum că ”armata Federației Ruse dislocată în regiunea transnistreană a intervenit la acel moment pentru a opri vărsările de sânge”.

MP UNIREA cere demisia lui Ciocoi pentru incompatibilitate cu funcția pe care o deține, după asemenea declarații.

Ciocoi a vorbit în calitate de vasal al Federației Ruse și un promotor al politicii imperialiste al FR în RM, ce constă în declanșarea conflictelor pe teritorii străine pentru ”apărarea” păcii.

Anume armata Federației Ruse a fost cea care a declanșat acest război prin atacurile asupra posturilor de poliție moldovenești, iar trupele de ocupație ale armatei rusești staționează ilegal din 1992 pe teritoriul de est al RM, chiar dacă, în 1999, la summit-ul OSCE de la Istanbul, Rusia şi-a asumat prin semnătură angajamentul de a-şi retrage, până în 2001, întregul arsenal de arme şi muniţii din RM, fapt confirmat si prin rezolutia ONU din 22 iunie 2018.

Tindem să credem că această declarație iresponsabilă a lui Ciocoi, care nu reflectă adevărul, este doar strict opinia sa personală, și nicidecum o poziție oficială a autorității pe care o conduce.

Copyright © 2020 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.