print
PL s-a lansat în campania electorală pentru alegerile generale locale din 20 octombrie 2019
22.09.2019
410 Accesări

La 22 septembrie a avut loc lansarea PL în campania electorală pentru alegerile generale locale din 20 octombrie 2019.

Evenimentul a avut loc la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, la care au fost prezenți candidații PL la funcția de primari și consilieri, precum și membri și simpatizanți ai partidului.

în cadrul discursului său, Dorin Chirtoacă, candidatul PL la funcția de primar al capitalei a menționat că aceste alegeri sunt o încercare de revenire la normalitate pentru Chișinău, prin întoarcerea instituției furate de Dodon și Plahotniuc locuitorilor orașului.

Dorin Chirtoacă a precizat că înțelege atitudinea oamenilor care vor spune că trei mandate au fost suficiente, dar că trebuie să-și ducă proiectele începute până la capăt, iar dacă nu ar fi fost arestat și și-ar fi continuat mandatul, acum nu ar fi candidat. Soluția dezvoltării orașului este exclusiv în accesarea fondurilor europene, după modelele orașele din fostul bloc socialist, care, la fel, au devenit capitale moderne pe bani europeni.

În aceste alegeri, cu demnitate mergem mai departe!

 

Copyright © 2019 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.