print
La mulți ani, dragi și scumpi profesori!
05.10.2018
83 Accesări

Multstimaţi profesori,

Cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorilor din învăţământ, Vă adresez cele mai calde felicitări şi urări de bine.

Sărbătoarea de astăzi constituie un minunat prilej de a ne exprima recunoştinţa pentru efortul dumneavoastră continuu în realizarea demersului educaţional, pentru energia, responsabilitatea, încrederea şi curajul pe care le investiţi zi de zi în discipolii Dumneavoastră, pentru devotamentul şi spiritul de sacrificiu de care daţi dovadă în nobila Dumneavoastră misiune.

Florile recunoştinţei, ale admiraţiei şi înaltei consideraţii sunt astăzi doar pentru Dumneavoastră, cei care purtaţi povara înţelepciunii, din partea foştilor şi actualilor discipoli. În pofida tuturor greutăţilor, profesorii rămân a fi cei mai rezistenţi şi mai de încredere piloni ai societăţii, deoarece întruchipează cele mai nobile valori – înţelepciunea, devotamentul, adevărul, perseverenţa, curajul şi răbdarea.

Stimaţi profesori din întreaga republică, fie ca anii ce vor urma să vă aducă realizări profesionale, bucurii şi împliniri, atât Dumneavoastră, cât şi familiilor Dumneavoastră. Fie ca discipolii în care aţi investit atâta suflet şi dăruire de sine, să vă îndreptăţească aşteptările, şi să devină oameni cu carte, aşa cum sunteţi D-stră.

Vă doresc multă sănătate, prosperare, discipoli inteligenţi, dornici de a parcurge, împreună cu Dumneavoastră, calea formării prin cunoaştere.

Ne amintim cu drag de anii de şcoală, de colegii şi profesorii noştri:
„Pe aripi de gând vă scriu de atâtea ori scrisori
Iubiţii mei şi scumpii mei învăţători”.

La mulţi ani tuturor generaţiilor de profesori!

Cu mult respect și înaltă considerație, 
Mihai Ghimpu, președinte PL

Copyright © 2018 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.