print
Valeriu Munteanu: „Dinozaurul” Voronin mă atacă în numele Binomului Plahotniuc-Dodon
20.04.2018
1841 Accesări

„Dinozaurul” Voronin mă atacă în numele Binomului Plahotniuc-Dodon

Mă atacă la televiziune „dinozaurul” Vladimir Voronin, un personaj al unei ere geologice trecute, dar conservat într-un „Jurassic Park” comunist, asemenea filmului de succes cu acelaşi nume. Atacul lui Voronin ajută să se aleagă grâul de neghină, astfel alegătorii vor vedea mai limpede forţele grupate în spatele Binomului euro-asiatic Plahotniuc-Dodon.

Voronin a primit ordin de la Moscova să nu lanseze un candidat comunist la alegerile din Chişinău pentru a nu încurca Binomul şi pentru a lăsa culoarul de stânga liber pentru Silvia Radu, adevăratul candidat euro-asiatic. Ivan Ceban este doar un candidat-iepure.

Aseară dinozaurul s-a dus la TV 21 şi a spus că „Nu trebuie așa oameni ca Munteanu să fie aleşi”. Voronin s-a transformat în agent electoral pentru Silvia Radu. A recunoscut că este omul său şi el a numit-o în funcţia de manager la Union Fenosa, unde ea avea salariu de 450.000 lei pe lună, plătit din chitanțele la energia electrică a cetățenilor.

Voronin s-a întrecut cu laudele la adresa uzurpatoarei. A spus despre dânsa că „ce a făcut ea până acum și ce face, face corect și aproape fără greșeli”.

Acum totul este mult mai clar. Chişinăuienii se confruntă cu aceeaşi alegere dintotdeauna — forţele imperiale revanşarde, în prezent grupate în jurul Binomului Plahotniuc-Dodon, şi de cealaltă parte rezistenţa populară a forţelor pro-europene şi pro-româneşti, în rândul cărora eu lupt în prima linie.

Eu lupt, nu mă ascund!


Valeriu Munteanu,

candidat la funcția de Primar General al mun. Chișinău

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.