print
Valeriu Munteanu: Dodon s-a rugat de Plahotniuc să-l mai suspende o dată
10.01.2018
283 Accesări

Episodul anterior, neconsumat încă, unde Partidul Democrat l-a suspendat pe Igor Dodon pentru a-și numi miniștrii „tehnocrați” și „pe alocuri cu diplome false”, i-a înaripat pe actanții principali ai acestui spectacol grotesc să mai recidiveze o dată.

Cel mai mult le-a plăcut purtătorilor de binom, reacția presei libere și a consumatorilor de informație, care, sinceri, au înghițit scenariul caricatural al guvernării, legat de suspendarea (ne)președintelui, astfel, marea majoritate a presei a titrat în aceste zile că „PD l-a pedepsit din nou pe Igor Dodon”, iar „Dodon turbează după decizia CC”, un scenariu, care proiectat spre mase, satisface pe deplin necesitățile politice ale amândurora, dar și a fiecăruia în parte.

Puțini au fost cei care, în aceste zile povarnice, au analizat detaliile, întru a comunica cetățenilor că, de fapt, episodul cu numirea miniștrilor este realizat prin înțelegerea reciprocă și profundă a lui Plahotniuc și Dodon. Suntem în sărbători, încă.

După ce de dimineață, Igor Dodon a atacat la Curtea Constituțională legea propagandei, chiar dacă știa limpede că legea (nepromulgată încă) este mai mult decât constituțională, după-amiază democrații, prin deputatul Sergiu Sârbu, care este în spital (însănătoșire lui grabnică, pentru că ieri a suferit o intervenție chirurgicală complicată), au depus o nouă sesizare la Curtea Constituțională, astfel încât, președintele Parlamentului să poată promulga legea cu pricina, în locul lui Dodon.

Certamente, adresarea lui Sergiu Sârbu la Curte nu putea fi întocmită în doar câteva ore, ceea ce ne demonstrează că sesizarea democraților au scris-o tot consilierii lui Dodon, iar semnătura deputatului Sârbu, aflat încă în convalescență, a apărut pe acest document, de tocmai 20 de pagini, din mare prietenie între democrați și socialiști, care se întrajutorează pentru depășirea momentelor politice delicate, ori promulgarea de către (ne)președinte a legii propagandei, ar fi fost egală cu „trecerea liniilor roșii” de către Dodon în raport cu Moscova. Astfel, grație operațiunii disimulate PD-PSRM, Dodon rămâne cu „obrazul curat” în fața Țarului, iar democrații se erijează în postura de aprigi luptători cu tentaculele potrivnice ale Kremlinului.

Copyright © 2018 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.