print
Eugen Doga, în sprijinul lui Dorin Chirtoacă: „Sunt mândru că o stradă din Chișinău îmi poartă numele, eu nu voi merge la referendum”
04.11.2017
1532 Accesări

Maestrul Eugen Doga vine în sprijinul primarului  capitalei, Dorin Chirtoacă. Într-un mesaj video, compozitorul, aflându-se pe strada pietonală ce îi poartă numele, a anunțat că va boicota referendumul privind demiterea edilului.


„Ne găsim pe strada Pietonală, care-mi poartă cinstea, sunt mândru că o stradă în Chișinău îmi poartă numele și Slavă Domnului că nu au așteptat să mor. Am simțit din partea lui Dorin Chirtoacă că mă stimează. Câte lucruri a făcut bune pentru capitală Dorin Chirtoacă. Să-l ținem acasă pentru cinci luni, unde este legea? Rog să-i dați dreptate lui Dorin Chirtoacă, să se poată întâlni cu alegătorii, eu nu voi merge la acest referendum pentru că îl stimez și cred că lumea care l-a ales nu a greșit”, a conchis maestrul Eugen Doga.

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.