print
Mihai GHIMPU adresează un mesaj de condoleanțe familiei și celor care l-au cunoscut și apreciat pe Dl. Mihai Lari, primarul or. Sângera
31.07.2017
5594 Accesări

În urma trecerii la cele veșnice a D-lui Mihai Lari, Primarul orașului Sângera, mun. Chișinău, Conducerea și colegii de Partid adresează sincere condoleanțe familiei îndoliate, părinților și celor apropiați.

A fost un OM pe care l-am apreciat și prețuit cu toții, pentru calitățile sale, a fost un bun român, un luptător pentru cauza națională de reîntregire a neamului românesc, a fost un specialist în administrație publică locale, pe care multe orașe și sate și l-ar fi dorit. A fost OMUL, care mereu a răspuns cu ”PREZENT”, care s-a jertfit pentru comunitatea din care face parte, care a muncit mult, ca să schimbe aspectul orașului Sângera, dar și viața concetățenilor lui.

Îi mulțumim pentru tot ce-a făcut, pentru orășelul lui - Sângera, pentru acest popor, pentru că a fost alături de noi și de Primarul General al municipiului Chișinău - Dorin Chirtoacă.

Ne manifestăm compasiunea şi sprijinul moral pentru familia D-lui Mihai Lari, care trec prin clipe grele. Este un moment încărcat de durere și pentru fiecare dintre noi. Fie ca Dumnezeu să dăruiască familiei cuprinse de durere şi tuturor celor care L-au iubit şi preţuit, mângâiere şi întărire sufletească.

Cu gândul şi cu sufletul suntem alături de familie și părinți. 
Dumnezeu să-L odihnească în pace!

Cu mult regret,
Mihai GHIMPU, Președinte PL

Copyright © 2017 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.