print
Mesaj de felicitare adresat Dlui Ludovic Orban cu ocazia alegerii în calitate de Președinte al PNL
19.06.2017
4338 Accesări

Stimate domnule Președinte Ludovic Orban,

Am urmărit cu mare interes lucrările Congresului Partidului Național Liberal, care s-a desfășurat zilele trecute la București și la care Dumneavoastră ați fost ales în calitate de Președinte.

În moțiunea ”PNL – Forța Dreptei”, ați punctat obiective importante, pentru consolidarea partidului și a segmentului politic de dreapta. România are nevoie de un partid de dreapta puternic, care să fie alternativă viabilă celorlalte partide. România are nevoie de un partid puternic care să promoveze valorile tradiţionale ale poporului român, precum și reprezentarea ideilor și valorilor dreptei democratice românești și unioniste, care să răspundă așteptărilor românilor.

Anul viitor, România marchează Centenarul Unirii – moment emblematic și înălțător al neamului românesc. Este de datoria noastră să muncim și să ducem la bun sfârșit idealul de veacuri al înaintașilor noștri – Unirea tuturor românilor întru-un singur Stat.

Partidul Național Liberal a scris istoria frumoasă a poporului român, începând cu revoluția din 1848 și Unirea cea mică din 1859, continuând cu independența din 1877 și făurirea Marii Uniri de la 1918. Iar faptele marilor înaintași ai PNL, Brătienii, Câmpeanu, Quintos să vă inspire și să vă călăuzească în activitatea Dstră.

Vă felicit Dle preşedinte Ludovic Orban, pentru alegerea în înalta și responsabila funcție, vă doresc mult succes, realizări mărețe Dstră și pentru România și vă asigur de tot sprijinul meu.

Cred în trăinicia şi victoria românismului și a liberalismului pe ambele maluri ale Prutului.

Cu respect,

MIHAI GHIMPU, deputat

Președintele Partidului Liberal

ex-Președinte al Parlamentului Republicii Moldova

ex-Președinte-interimar al Republicii Moldova

Chișinău, 19 iunie 2017

 

 

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.