print
”Un monument dedicat celor deportați în fiecare localitate”, proiectul a ajuns și în orașul Leova
12.03.2017
581 Accesări

Duminica, 12 martie 2017, în orașul Leova a fost inaugurat un monument în memoria victimelor deportărilor regimului totalitar comunist. La eveniment au participat și Mihai Ghimpu, Președintele Partidului Liberal, Iurie Chirinciuc, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Alina Zotea, Deputat PL, Igor Juganaru, Presedintele OT PL Leova, Ion Cebanu, Președintele TL, Director Agenția ”Moldsilva”,  Vitalie Gargaun primarul orașului Leova și Ion Gudumac, Președintele raionului Leova, precum si mai mulți invitați din diferite localității ale raionului Leova, printre care si victime ale deportărilor sau rude ale acestora.

Acest monument face parte din proiectul “Un monument pentru fiecare sat”, care a fost lansat de Mihai Ghimpu, Președintele PL, încă din perioada când exercita funcția de Președinte interimar al Republicii Moldova. Până în prezent, datorita Partidului Liberal, au fost înălțate aproximativ 200 de astfel de monumente in localitățile în care există victime ale regimului comunist.

La ridicarea acestei pietre funerare au contribuit Iurie Chirinciuc, Ministrul transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, care a menționat că „unii oameni au murit pe drum, alții si-au pierdut viața acolo pe pământuri străine si foarte puțini din ei au reușit să revină acasă la baștina, iar de datoria noastră, a urmașilor este să le păstrăm vie amintirea”, a menționat Iurie Chirinciuc.

Mihai Ghimpu, Președintele PL, a menționat ca Partidul Liberal are misiunea de a aduce adevărul în fiecare casa în fiecare oraș și sat și că o va face în continuare ca și până acum. Președintele PL le-a mulțumit locuitorilor din orașul Leova că nu au uitat de durerea neamului nostru românesc și a mulțumit consilierilor locali pentru decizia aprobată la ședința consiliului local Leova și oamenilor prezenți la eveniment. „Mă bucur că azi să văd aici în Leova foarte multă lume. Acest fapt ne onorează și ne dă speranță în ceea ce facem.  Partidul Liberal își propune ca in fiecare localitate din republica sa fie înălțate monumente comemorative, aceasta este ideea fratelui meu Gheorghe Ghimpu, căci copii si urmașii noștri trebuie sa cunoască adevărul  despre tragedia poporului român. Noi vom continua sa luptam pentru adevărul istoric, pentru dreptatea acestui popor care a suferit prea mult și care merita sa trăiască in demnitate. Mulțumesc Dlui Primar și consilierilor locali pentru că ne-au susținut și au adoptat actele necesare pentru inaugurarea acestui monument”, a mai accentuat Președintele PL.

După dezvelire, monumentul a fost sfințit de preotul Ioan al bisericii din localitate, iar la final Primarul localității Vitalie Gargaun  a mulțumit Partidului Liberal și tuturor celor care au contribuit la edificarea acestui monument.

Imagini Video de la evenimentul de comemorare: 


Serviciul de Presă al PL

12 martie 2017

 

 

Copyright © 2017 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.