• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
    Astăzi a avut loc ședința Consiliului Republican al Partidului.
    29.02.2024 - 25.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Valeriu Munteanu: PDM pregăteşte opinia publică pentru o posibilă coaliţie cu PSRM şi Partidul Şor

    Valeriu Munteanu: PDM pregăteşte opinia publică pentru o posibilă coaliţie cu PSRM şi Partidul Şor

    19.09.2018  

    Vicepreşedintele Partidului Liberal Valeriu Munteanu consideră că Partidul Democrat din Moldova pregăteşte opinia publică pentru o posibilă coaliţie cu Partidul Socialiştilor şi Partidul Şor în viitorul Parlament. De asemenea, nu este exclusă varianta de a forma un bloc electoral sub un brand electoral nou, a spus liberalul în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8.

    Valeriu Munteanu e de părere că distanţarea partidului de guvernare de vectorul european nu a apărut din senin. Potrivit lui, este evident că după ce a sugrumat PLDM-ul şi a alungat PL-ul de la guvernare, PDM a rămas singur şi şi-a luat această mască a integrării europene. „În timp, au făcut acţiuni care nu se pliau pe acest mesaj începând cu arestări sumare, schimbarea sistemului electoral în dezacord cu Comisia de la Veneţia, după care invalidarea alegerilor de la Chişinău, expulzarea cetăţenilor turci, cetăţenie pentru bani, nişte chestiuni pe care nu au putut să le consume nici cetăţeanul Republicii Moldova, nici nu puteau fi vândute în exterior partenerilor de dezvoltare”, spune Valeriu Munteanu. În opinia lui, PDM pregăteşte opinia publică de pe acum pentru o posibilă coaliţie cu PSRM sau Partidul Şor după următoarele alegeri parlamentare. De asemenea, este posibil să se formeze un bloc electoral ca un brand electoral nou, dat fiind reputaţia proastă a PDM.

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com