• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Liberalii au adus un omagiu victimelor primului val de deportări staliniste din 12-13 iunie 1941
    15.06.2018     
    Limba de comunicare între cetățenii republicii nu poate fi decât limba oficială - limba română
    04.06.2018     
    Mihai GHIMPU, interviu pentru Europa Liberă: „Astăzi, problema noastră este problema democrației”
    31.05.2018     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Valeriu MUNTEANU: „Eu am, spre deosebire de contracandidații mei, o viziune profund și natural europeană, care gravitează în jurul ideii de dezvoltare și urbanizare.”

    Valeriu MUNTEANU: „Eu am, spre deosebire de contracandidații mei, o viziune profund și natural europeană, care gravitează în jurul ideii de dezvoltare și urbanizare.”

    14.05.2018  

    Astăzi, 14 mai, Valeriu Munteanu a susținut o conferință de presă în care și-a propus să prezinte o comparație între programele candidaților.

    În debutul conferinței, Valeriu Munteanu a menționat că, „a venit momentul să facem totalurile acestei campanii. Să comparăm programele candidaților și să vedem ce planuri au pentru Chișinău, care dintre aceste planuri sunt euro-conforme și care sunt de sorginte euro-asiatică. Am analizat cu acribie programele tuturor candidaților și constat cu întristare că marea lor majoritate nu au o viziune pentru Chișinău, sunt în mare parte programe specifice unui concurs de suplinire a funcției publice de șef al Întreprinderii Municipale Spații Verzi, Lumteh sau Exdrupo.Am reținut doar programele a trei candidați, pe care vreau să le supun analizei: Silvia Radu și Ion Ceban, pentru că sunt candidații binomului Plahotniuc-Dodon și sunt promovați de toată puterea de stat RM și programul domnului Andrei Năstase, care se prezintă, drept candidat a trei partide pro-europene. Ceilalți candidați, cu tot respectul, nu contează. Ei știu asta.” 

    Același  program pentru trei candidați
    Programele candidaților s-au făcut în mare grabă, după ce V. Munteanu și-a prezentat programul cu proiectele pentru Chișinău și i-a obligat astfel să vină cu ceva cât de cât concret, după ce se lansaseră cu niște simple declarații de intenții pe post de programe. Contracandidații lui Valeriu Munteanu au înțeles că nu mai putea veni doar cu lozinci în campanie după ce eu am prezentat un program concret și credibil.

    Valeriu Munteanu a accentuat că, „Ion Ceban și Andrei Năstase, după ce își lansaseră candidaturile cu mult înaintea mea, s-au mai lansat încă o dată în cursa electorală, pe motiv că își lansează programele. Ion Ceban s-a relansat la o săptămână după mine și m-a imitat în mod ridicol organizând evenimentul exact în același loc unde mă lansasem eu cu o săptămână înainte, anume în fața Primăriei. După ce mi-am prezentat eu programul, peste două săptămâni, a anunțat și Andrei Năstase că face un eveniment pentru a-și prezenta programul. Dar programul lui Andrei, vorba personajului Nae Cațavencu  din piesa „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, „era sublim dar lipsea cu desăvârșire”. Andrei Năstase a lansat un program care nu exista, acest urmând a fi publicat abia 4 zile mai târziu, pe site-ul partidului său. În lipsa programului, s-au făcut doar declarați de intenție la acel eveniment. Această ordine a evenimentelor, mă duce la gândul că programul domnului Năstase a fost scris în mare grabă, explicație pentru care abundă de enormități.”

    Deși pretind că reprezintă forțe politice opuse, cu doctrine diferite și cu vectori geopolitic diferiți, cei trei candidați Silvia Radu (de la Partidul Democrat), Ion Ceban (de la Partidul Socialiștilor) și Andrei Năstase (de la Platforma DA) au programe asemănătoare. I. Ceban și A. Năstase s-au acuzat reciproc că au plagiat unul de la altul programul în proporție de 60%.

    Niciun contracandidat nu arată care sunt sursele de finanțare
    Niciunul dintre contracandidații lui V. Munteanu nu propune reformele care să dea Chișinăului exact același statut pe care îl are orice oraș european. Niciunul nu vrea autonomie locală și autonomie financiară, adică banii din impozitele colectate în Chișinău să rămână în Chișinău, să nu meargă la dispoziția Guvernului.

    La Ion Ceban e simplu. Pentru că în URSS se spunea că în orânduirea comunistă banii vor dispărea, aceștia au dispărut și din programul lui Ceban, care nu prevede nicio sursă de finanțare pentru elucubrațiile din programul său. Silvia Radu a scris totuși o propoziție. Anume că va primi bani de la  Gabriela Firea, primarul din București, care i-a promis bani pentru repararea Liceului Mihai Eminescu.

    Sursa de finanțare a lui Andrei Năstase este „mai buna administrare a patrimoniului municipal”. Adică atunci când va fi el primar va fi mai puțină risipă. Cu banii economisiți astfel s-ar putea realiza marile proiecte. În toate țările candidații cu discurs populist și demagogic spun asta, dar în practică nu se realizează niciodată. În plus, programul lui Andrei Năstase în această privință este copiat dintr-un raport al Curții de Conturi din 2013, destinat să-l hărțuiască pe Dorin Chirtoacă, iar concluziile raportului nu au fost confirmate de nicio instanță.

    Din păcate pentru Andrei Năstase și mai ales din păcate pentru chișinăuieni, niciun finanțator internațional nu va accepta să împrumute Chișinăul, dacă i se va arăta că își va întoarce banii împrumutați din „mai buna gestionare a patrimoniului”.

    Adevărata miză este Aeroportul Internațional Chișinău

    Programul meu prevede trecerea aeroportului din proprietatea Ministerului Economiei și apoi anularea contractului de concesiune obținut de Ilan Șor cu sprijinul lui Vladimir Plahotniuc. Vreau să fac acest lucru pentru că în toată Europa administrațiile locale sunt acționare la aeroporturi. Trecerea de la Ministerul Economiei la Primăria Chișinău se face într-o zi, prin Hotărârea Guvernului.
    După ce am făcut public acest lucru, Ion Ceban și Andrei Năstase și-au mai lansat încă o dată candidaturile, de această dată pe motiv că își lansează programele.  Nu întâmplător, ambii candidați au în program prevederi privind aeroportul. Ei îmi dau replica mie. Până acum nu s-a mai vorbit niciodată de aeroport în campaniile electorale pentru Primăria Chișinău. Ceban și Năstase s-au trezit amândoi să-și pună prevederi despre aeroport în program după anunțul meu. Din păcate, ambii candidați sunt împotriva proiectului meu, fiecare din motive diferite.

    Ion Ceban a scris în program că „lucrările de modernizare a aeroportului trebuie susținute, iar modernizarea să continue”. Cu alte cuvinte, să continue pe mai departe contractul de concesiune de la aeroport, motivul fiind acela că șeful lui Ceban, președintele Igor Dodon, este datornicul lui Ilan Șor.
    Nici Andrei Năstase nu vrea trecerea aeroportului la Primărie dar din alte motive decât Ion Ceban. În programul său scrie că „Mobilitatea internațională va fi susținută  prin aducere de concurență în transportul aerian, identificându-se posibilitatea construcției unui terminal aeroportuar în proprietate municipală dedicat rutelor low cost”.

    Andrei Năstase bruiază programul meu. Eu spun să trecem aeroportul în proprietatea primăriei, dânsul spune că primăria să-și facă singură un terminal aeroportuar în proprietate, pe banii ei, subînțelegându-se că Aeroportul Internațional Chișinău va rămâne așa cum este, adică în stăpânirea lui Ilan Șor. Acest punct din programul dl Năstase apare a fi scris la Frankfurt, acolo există niște moldoveni, specialiști în aeroporturi.

    Silvia Radu în genere nu are program. Unicele lucruri, care pot fi reținute din așa-zisul program, care este mai scurt decât un referat școlar pentru clasa a IV, este faptul că „va face curățenie în parcuri”. De ce nu participă atunci la un concurs pentru postul de director la Spații Verzi? Postul este vacant. Mai anunță și că va schimba 30 de lifturi. No comment. Atât.

    La domnul Ion Ceban putem reține din program doar că va da afară funcționarii pe criterii etnice și va aduce vorbitori de limbă rusă și că dorește din răsputeri să alunge din municipiu cele 18 suburbii, care nu le permite socialiștilor să-și facă mendrele în capitală.

    Cel mai ne-european program, din păcate îl găsim la domnul Andrei Năstase, un program care alternează cu abordări ce încalcă Acordul de Asociere al RM cu UE, trădează o necunoaștere profundă a treburilor capitalei sau încearcă să impună locuitorilor priorități iluzorii, care nu există în agenda acestora.

    Conform articolului 107 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și a instrumentelor de interpretare adoptate de instituțiile UE, inclusiv jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, dar și Acordului de Asociere dintre RM și UE, în special art. Articolul 341 „Legislația privind ajutoarele de stat și autoritatea în acest domeniu”, municipalitățile nu pot acorda ajutoare de stat, precum nu pot acorda ajutoare de stat, nici autoritățile centrale, fără autorizarea prealabilă a Comisiei Europene, întru evitarea „denaturării concurenței prin favorizarea anumitor întreprinderi” ori programul domnului Năstase abundă de ajutoare de stat, nici chiar domnul Ceban, care este potrivnic Acordului de Asociere nu are atâtea prevederi contrare acestui document de căpătâi al statului nostru, pe care eu, nu doar l-am votat cu încredere în Parlament, ci și l-am studiat cu acribie.

    Constat cu întristare că astfel de prevederi abundă programul domnului Năstase, iată câteva exemple din programul dlui Năstase:

    „Voi lansa un program de granturi pentru antreprenorii din suburbii și antreprenorii din domeniul businessului mic și mijlociu;
    Voi crea politici de subvenționare directă și indirectă a agenților economici, care vor construi „clădiri verzi”;
    Voi crea politici de subvenționare directă și indirectă la procurarea de abonamente la sălile de sport;
    Voi sprijini mediul de afaceri pentru integrarea panourilor fotovoltaice în acoperișurile blocurilor de locuit”

    Dl Andrei Năstase Vrea un parteneriat „public-privat” pentru o linie de sortare/ prelucrare/ reciclare a deșeurilor pentru a produce energie electrică și termică. Niciun oraș european nu a găsit vreun investitor care să facă o astfel de investiție încă. Investiția este foarte mare, de circa 500 milioane Euro pentru un oraș de dimensiunile Chișinăului și, dacă un investitor privat ar face-o, aceasta ar însemna ca, fie Primăria, să plătească acești bani către investitor (în 5-7 ani, cu dobânzile aferente), fie ca cetățenii să plătească aprox. 50Euro/lună/persoană ca taxă de salubritate!

    Toate orașele europene fac astfel de investiții exclusiv din fonduri europene! Investiția în incinerarea deșeurilor municipale (adică o centrală electrică și termică cu combustibil deșeuri) se face obligatoriu numai după ce gunoiul municipal devine „uscat”, adică după ce se realizează în oraș un sistem de colectare selectivă (colectarea separată a deșeurilor de ambalaje, separat pe sticlă, plastic, lemn și metal), ceea ce însemnă încă 500 milioane Euro!

    În mandatul scurt de Ministru al Mediului am reușit să implementez pentru Chișinău un program de instalare a 1000 de platforme de colectare a deșeurilor, câteva mii de tomberoane și 10 platforme subterane, proiect aflat acum în derulare.

    Dl Năstase propune renovarea și reutilare stațiilor de epurare și pompare a apei „împreună cu partenerii de dezvoltare”, fără a cunoaște că primăria Chișinău a lucrat de mai mulți ani, un proiect de 62 mln de euro, împreună cu BERD și BEI, pentru schimbarea stației de epurare și schimbarea apeductelor 190 km și canalizare Acest proiect a fost câștigat de o firmă Germania și din decembrie 2017, au 900 de zile să îl realizeze.

    Vorbind despre izolarea termică a blocurilor, dl Năstase, nu știe că primăria are deja în derulare un program BERD și BEI pe 25 mln de Euro, în cadrul căruia, ca primă etapă, vor fi reabilitate termic 119 de școli și grădinițe și spitale din Chișinău.

    Cea mai mare enormitate însă din programul lui Andrei Năstase sunt parcările ecologice în suburbii. La Trușeni, Grătiești, oamenii care au case pe pământ, nu au nevoie de așa ceva…

    Timp de 5 ani, primăria sub conducerea lui D. Chirtoacă a dat la profesori un spor salarial de 20 %, eu cred ca fiecare profesor își amintește acest lucru. Iată ce propune dl Năstase. 45 mln de lei, pentru 21 de mii de angajați, la un buget de 1.4 mld lei, asta înseamnă un supliment de 3.2 % la salariu. Ce-i asta, bătaie de joc sau necunoașterea materiei?

    Conferința video poate fi urmărită mai jos:

    Eu am, spre deosebire de contracandidații mei, o viziune profund și natural europeană, care gravitează în jurul ideii de dezvoltare și urbanizare. Eu construiesc, nu cârpesc!
    Valeriu Munteanu, candidat la funcția de primar al mun. Chișinău

    Comentarii Adaugă comentariu
    Nume, Prenume *:
    E-mail:
    Comentariu * caractere rămase
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2018 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori: 3596720  | ieri: 1012 |  azi: 658 |  online: 40     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 23-26-89, 24-35-69, 22-80-97
Fax: +(373 22) 22-80-97