• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Declarația de Unire cu Țara-Mamă România, votată în cadrul Congresului V al PL
    05.12.2018     
    Rezoluțiile adoptate de Congresul V al PL
    04.12.2018     
    Raportul de activitate al președintelui Mihai Ghimpu, dezbătut la Congresul V al PL
    03.12.2018     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  VIDEO: ”Silvia Radu a fost recunoscută oficial drept uzurpatoare. Binomul Plahotniuc- Dodon a aruncat Chișinăul în haos”

    VIDEO: ”Silvia Radu a fost recunoscută oficial drept uzurpatoare. Binomul Plahotniuc- Dodon a aruncat Chișinăul în haos”

    29.03.2018  

    ”Partidul Liberal a declarat în repetate rânduri că aflarea Silviei Radu în funcția de primar interimar al Municipiului Chișinău este ilegală și aceasta a fost montată în funcție de binomul Plahotniuc-Dodon. În acest sens, au fost întreprinse mai multe acțiuni pentru a curma aceste ilegalități, prin sesizare la Procuratura Generală a unei dispoziții semnate de Nistor Grozavu care, fiind ilegal în funcție, a numit-o ilegal în funcție pe Radu. Din păcate, Procuratura Generală nu a considerat că există acțiuni penale în activitatea troicii Codreanu-Radu-Grozavu, dar noi am insistat și am atacat în instanța de judecată ordonanța de neîncepere a urmăririi penale a procurorului”, a menționat vicepreședintele PL, Valeriu Munteanu, în debutul conferinței de presă.

    Având vedere că, în dispoziția lui Nistor Grozavu din 6 noiembrie 2017, Silvia Radu este numită în funcție până la expirarea mandatului primarului general, în data de 16 februarie, primarul general ales, Dorin Chirtoacă și-a depus cererea de demisie, astfel, dispozițiile tuturor celor care uzurpează puterea locală în municipiul Chișinău nu mai au nici un reper legal. Făcând abstracție de cadrul Constituțional, de cadrul legal și de orice normă care stă la baza activității administrației publice locale, Silvia Radu a continuat să exercite atribuțiile de primar interimar, fiind susținută de Partidul Democrat și de consilierii PSRM din Consiliul Municipal care satisfac orice solicitare venită din partea acesteia. Din data de 21 martie, Trezoreria Chișinău nu mai recunoaște semnătura bancară a Silviei Radu, respectiv, aceasta nu mai poate să fie ordonator principal de credite în mun. Chișinău, iar aflarea în funcție a Silviei Radu este ilegală, lipsind cadrul legislativ și normativ prin care ar putea fi argumentate toate transferurile bănești sub semnătura acesteia. Acest fapt demonstrează cu prisosință că punctul de vedere absolut legal al Partidului Liberal privind uzurparea puterii în Chișinău de către Silvia Radu este acum recunoscut oficial. Totuși, Trezoreria acceptă dispozițiile de plată ale lui Nistor Grozavu, pe care guvernarea îl consideră ”mai legal” decât silvia Radu.

    Urmare a acestor acțiuni de uzurpare, doi parteneri importanți ai mun. Chișinău, BERD și BEI, pe proiecte precum termoizolarea clădirilor, reparația drumurilor și reconstrucția stației de epurare din Chișinău, proiecte ce au demarat în perioada mandatului lui Dorin Chirtoacă, au comunicat Primăriei mun. Chișinău, că din data demisiei lui Dorin Chirtoacă, nu mai recunosc relația pe care o au cu Primăria mun. Chișinău, sub semnătura Silviei Radu și nici a lui Nistor Grozavu.

    Mai mult decât atât, în data de 27 martie, Congresul Autorităților Locale și Regionale a Consiliului Europei a adoptat în ședință plenară un nou raport, pe o notă foarte critică, în adresa democrației locale din Republica Moldova.

    „Suspendarea primarului general Dorin Chirtoacă a fost ilegală, neadmiterea participării la referendum submină autonomia și democrația locală, ceea ce creează o problemă de funcționalitate a democrației în Chișinău. O persoană neautorizată, Nistor Grozavu, a numit-o ilegal în funcția de primar general interimar pe Silvia Radu, respectiv, este o dovadă evidentă de uzurpare a puterii locale. Situația este extrem de gravă și perturbează guvernanța locală, aduce atingere capitalei care este cal mai mare oraș din Republica Moldova și poate fi un precedent periculos pentru alte municipalități”, se menționează în raport.

    Astăzi, interesul locuitorilor Municipiului Chișinău a fost înlocuit cu interesul îngust al binomului Plahotniuc-Dodon, ținerea primăriei în captivitate a dus la haos, fiind stopate și chiar compromise proiecte de zeci de milioane de euro din asistență străină.

    În acest sens. Partidul Liberal vine cu următoarele solicitări:

    1. Prima solicitare este către binomul Plahotniuc-Dodon, ca începând cu ziua de astăzi, s-o retragă imediat din funcție pe Silvia Radu și pe cei doi adjutanți ai dumneaei din mun. Chișinău pentru că nu există nici un reper legal pentru aflarea acestora în funcție;

    2. Partidul Liberal solicită Procuraturii Generale ca să se autosesizeze și să verifice încadrarea juridică și componența de infracțiune în activitatea lui Nistor Grozavu și a Silviei Radu, pentru documentele semnate începând cu data de 16 februarie, odată cu demisia lui Dorin Chirtoacă;

    3. Totodată, solicităm Consiliului Municipiului Chișinău care este unica autoritate legală aleasă a mun. Chișinău să se convoace de urgență și să numească o persoană autorizată care ar semna toate documentele specifice activității primarului general, până la data de 20 mai.

     

    Comentarii Adaugă comentariu
    Nume, Prenume *:
    E-mail:
    Comentariu * caractere rămase
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2018 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori: 3735555  | ieri: 1101 |  azi: 450 |  online: 50     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 23-26-89, 24-35-69, 22-80-97
Fax: +(373 22) 22-80-97