• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Dorin Chirtoacă, Primarul General al mun. Chișinău a prezentat al 9-lea raport de activitate

    Dorin Chirtoacă, Primarul General al mun. Chișinău a prezentat al 9-lea raport de activitate

    15.06.2016  

    Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, şi-a prezentat astăzi cel de-al noulea raport de activitate în calitate de Primar general al mun. Chișinău. Discursul său a fost ţinut în mod tradiţional în scuarul Europei din Grădina Publică.

    Zeci de chișinăueni s-au adunat să-l susțină, l-au aplaudat pentru realizările pe care le-a menționat în raport.

    Dorin Chirtoacă nu a ezitat să recite și câteva versuri din opera lui Mihai Eminescu, în contextul în care azi se comemorează 127 de ani de la trecerea în neființă a poetului. ”E ușor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune...”, a spus Dorin Chirtoacă, menționând că aceasta este cea mai relevantă poezie a lui Eminescu, care descrie starea sa de spirit din această perioadă.

    La capitolul realizări, Dorin Chirtoacă a trecut derularea lucrărilor de reparație ale celor trei străzi din centrul Chișinăului, asamblarea de troleibuze, reparații la grădinițe și deschiderea noilor grupe, reparația de la spitalul Sfânta Treime, reparația bibliotecii Târgoviște, a teatrului Satiricus și a mansardei din sectorul Botanica, inaugurarea bustului poetului Andrei Mureșanu ș.a.

    Ce ține de planurile de viitor ale primarului de Chișinău, acestea sunt legate în mare parte de micșorarea listei cu restanțe, implementarea proiectului energetic dar și alte proiecte incluse pe „Agenda 21 pentru Chișinău”. 

    ”Stimaţi locuitori ai municipiului Chişinău!
    Suntem de 9 ani împreună, perioadă în care am înregistrat rezultate, am început
    dezvolatrea durabilă a capitalei, rămanând în același timp și o serie de probleme nerezolvate încă. Trebuie menționat, însă, că în toți acești ani, din păcate, municipiul Chișinău a avut doar un buget de supraviețuire.

    În anul 2007 municipiul Chişinău a fost preluat într-o situaţie complicată: majoritatea întreprinderilor în prag de faliment, instabilitatea prestării serviciilor publice (furnizarea apei, căldurii etc.), decizii luate fără acoperire financiară, uzură totală a infrastructurii ş a utilajelor, lipsa proiectelor de dezvoltare, mirosul urât din oraş etc. 

    Chiar şi în aceste condiţii, în perioada 2007-2015, administraţia centrală, iar în ultima peioadă și Consiliul Municipal Chişinău (CMC), au găsit de cuviinţă să blocheze activitatea primăriei, acţionând astfel, de fapt, împotriva locuitorilor municipiului.

    Cu toate acestea, a fost evitat falimentul, au fost achitate datorii (create fără sursă de acoperire până în anul 2007) în valoare de 800 milioane lei, a fost stabilizată situația economico – financiară și au fost efectuate reforme. 

    Anual au fost acumulate rezultate şi demarate proiecte importante precum: 
    - crearea a circa 30000 locuri de muncă; 
    - rezolvarea după 40 de ani a problemei mirosului urat provocat de staţia de epurare; - eliminarea clorului din procesul de tratare a apei potabile şi introducerea dezinfectantului - hipoclorit de sodiu (NaClO), folosit şi în UE, procurarea şi asamblarea de troleibuze la standarde europene; 
    - reconstrucţia şi amenajarea lacului „Valea Morilor”; 
    - reparaţia integrală a circa 20 străzi şi drumuri; construcţia primei străzi pietonale din Chişinău; ridicarea şi inaugurarea monumentului în Memoria victimelor deportărilor regimului comunist de ocupaţie; construcţia iluminatului public pe bulevardul Dacia, tronsonul: str. Grădina Botanică - Aeroport – or. Sângera; 
    - implementarea proiectului pentru fluidizarea traficului - “Săgeata verde”; 
    - asigurarea susţinerii şi finanţării suburbiilor în suma de peste 1,5 miliarde lei timp de 9 ani (cea mai mare suma investită la nivel de 20 localităţi rurale ale Republici Moldova din 1991 încoace) etc. Primăria municipiului Chişinău îşi desfăşoară activitatea împreună cu următorii parteneri: 
    - Uniunea Europeană (UE), 
    - Casă Regală a Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României,
    - Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova, Ambasadele ţărilor UE în Republica Moldova, 
    - PNUD Moldova, 
    - Ambasada Republicii Belaruşi, 
    - Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene (CoR), 
    - Conferinţă Autorităţilor Regionale şi Locale din cadrul Parteneriatului Estic (CORLEAP), 
    - Congresul Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei (CLRPE), 
    - Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM), 
    - Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), 
    - Banca Europeană de Investiţii (BEI), 
    - Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), Belkommunmash S.A. (Belaruşi) şi Carpat-Belaz Service SRL, ICLD (Suedia),
    - Primăria Borlange şi “Borlange – Energie” (Suedia), 
    - Primăria Mannheim (Germania), 
    - Primăria Bucureşti, Primăria Iaşi, Primăria Albă Iulia, 
    - CORINT S.A. (Albă Iulia), 
    - Primăria Grenoble (Franţa), Seureca (Franţa), 
    - Primăria Viena (Austria), 
    - Primăria Praga (Cehia), 
    - Regiunea Reggio Emilia (Italia), 
    - UNICEF Moldova, 
    - Băncile comerciale din Chişinău, în special: Banca Comercială Română (BCR), Moldinconbank, Victoriabank, Moldova – Agroindbank (MAIB), Mobias – Banca (Societe Generale) etc., 
    - Efes Vitanta Moldova Brewery S.A., precum şi cu numeroşi alţi parteneri”, a menţionat Dorin Chirtoacă.

    Citește întreg raportul de activitate al Primarului General Dorin Chirtoacă.
    http://www.chisinau.md/ doc.php?l=ro&idc=421&id=15601

    Imagini de la eveniment: 

    Imagini video de la eveniment:

    Serviciul de Presă al PL
    15 iunie 2016
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com