• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  (VIDEO) Dorin Chirtoacă a făcut bilanțul campaniei pentru alegeri locale generale 2015

    (VIDEO) Dorin Chirtoacă a făcut bilanțul campaniei pentru alegeri locale generale 2015

    12.06.2015  

     „Campania a fost una murdară, cinică, în care s-au ajuns la lucruri murdare! Toți îi atacă pe toți, toți atacă Partidul Liberal și ținta lor este păstrarea influenței pentru a putea fura în liniște, nu dreptatea și bunăstarea pentru omul de rând”,  aceasta a fost concluzia lui Dorin Chirtoacă, candidatul Partidului Liberal l acel de al treilea mandat la funcția de Primar General al municipiului Chișinău, cu privire la campania electorală pentru alegerile generale locale din 14 iunie 2015.

    Dânsul a susținut astăzi, 12 iunie 2015, alături de Mihai Ghimpu, Președintele Partidului Liberal, o conferință de presă  privind bilanțul campaniei electorale pentru alegerile locale.

     În context, Dorin Chirtoacă a ținut să menționeze următoarele:

    „Noi vrem ca cetățenii să aleagă duminică în mod conștient! Au toate informațiile la mână, unele veridice, altele speculante. Un lucru este cert: nici actuala guvernare și nici așa numita opoziție de stânga nu au ce oferi cetățenilor, ei toți sunt legați de Banca de Economii, de cârdășia hoțiilor, noi, însă,  am rezistat și vom rezista. Acum se pune problema: Începem să construim orașul și republica de pe 14 iunie sau mai pierdem 20 de ani?

    Când am venit în 2007, am venit în fața cetățenilor cu proiecte și am obținut încrederea lor. După 8 ani am rămas același, pe lângă aceasta vin și cu fapte concrete făcute pentru omul de rând:  stația de epurare, troleibuze, iluminatul de la aeroport, monumentul de la gară, terenuri de joacă pentru copii, parcuri, străzi și multe alte proiecte pe care nu le-a făcut nimeni în Chișinău, și nici în republică. Pe baza acestor fapte solicităm încrederea pentru următorii 4 ani la Chișinău, dar și pentru întreaga republică, când va fi momentul potrivit, doar așa vom putea scăpa de tot ce s-a abătut asupra republicii: corupție, hoție și altele.

    Proiectele noastre sunt concrete și le cunoașteți, ele au deja finanțare, sunt în derulare și oricine va fi primar va trebui să le îndeplinească. ”

    Dorin Chirtoacă a venit cu îndemn către toți locuitorii municipiului și a întregii republici:

    Chem toți cetățenii din Chișinău și din Republica Moldova să iasă la vot, să ne hotărâm noi soarta, nu alții care n-au nici în clin nici în mânecă cu pământul nostru, istoria noastră și soarta noastră.

     Ridicați-vă, oameni buni, la vot! Luați-vă soarta în mâini! Nu acceptați să fiți furați sau puși în palma lui Putin!  Noi putem avea un viitor mai bun! De noi depinde!”

    Prezent la conferință, Președintele PL a făcut câteva precizări la cele spuse de Dorin Chirtoacă:

     „Credeam că în 2009 s-a tras linia dintr-o guvernare hoțească și una pentru oameni, dar iată că nu a fost așa, mai mult ca atât, a fost furat un miliard. Și iarăși, după cum a spus și Dorin Chirtoacă, trebuie s-o luăm de la zero.

     Alegerile locale ne dau aceasta șansă, dacă vrem cu adevărat dreptate, trebuie să alegem Partidul Liberal! Noi sperăm că cetățenii vor începe să dea votul pentru Dreptatea, Libertatea și  Bunăstarea lor, astfel încât în consiliile locale și raionale să punem punct chinului, umilinței, sărăciei și corupției. Noi avem nevoie de o guvernare pentru oameni, de un primar pentru oameni, consiliu pentru oameni, noi nu avem nevoie de guvern, primari, consilieri  care se îmbogățesc  din munca cinstită a oamenilor simpli!”

    Vezi imagini video de la conferință mai jos: 

     

    Serviciu de Presă al PL
    12 iunie 2015
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com