• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  De la Chișinău, la Paris - cetățenii aleg PL, NATO și UE!

    De la Chișinău, la Paris - cetățenii aleg PL, NATO și UE!

    24.11.2014  

    Duminică,  23 noiembrie 2014, Președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a avut o întâlnire cu cetățenii RM stabiliți în or. Paris, Franța. Întâlnirea a decurs în două etape. În prima parte, Președintele PL a mers la Biserică pentru a-i saluta pe cetățeni, fără a aborda subiecte ce țin de politică sau a face agitație electorală, discuțiile politice fiind duse seara. În cea de-a doua parte a întâlnirii, Mihai Ghimpu a purtat discuții pe teme politice, sociale, economice, informând cetățenii despre situația preelectorală, posibile coaliții postelectorale și a subliniat importanța votului din diaspora, care are un rol definitor pentru viitorul Republicii Moldova. La eveniment a participat și Vasile Calmațui, Președintele Clubului Liberal Paris.

    „Alegerile din 30  noiembrie sunt un angajament pe care trebuie să ni-l asumăm cu toții. Drumul european al Republicii Moldova nu trebuie să se oprească. Forțele pro-ruse continuă lupta împotriva cursului european și, din păcate, șansele lor cresc pe fundalul dezamăgirii masive a populației în partidele din actuala coaliție. Noi, liberalii,  nu trebuie să fim priviți la pachet cu celelalte partide. Noi nu am participat la înstrăinarea BEM-ului și a aeroportului. S-a încercat distrugerea PL prin plecarea câtorva colegi, însă, PL a rezistat și a devenit și mai puternic." - a accentuat Mihai Ghimpu.

    Un alt aspect important pus în discuție a fost economia, punctul de plecare a prosperității în stat, condiția esențială a revenirii celor plecați la muncă peste hotare - „O economie prosperă este garantul bunăstării cetățenilor. Însă, pentru a putea înregistra rezultatele necesare, este important de parcurs un drum mai lung. În primul rând, securitatea statului, amenințat de prezența armatei ruse pe teritoriul nostru. În condițiile actuale, instabilitatea din regiune înseamnă mai puține investiții și nesiguranța în ziua de mâine. Iată de ce PL pledează pentru aderarea RM la NATO - un garant ireproșabil al stabilității în condițiile actuale! În al doilea rând, este indispensabil ca la conducerea statului să fie oameni cinstiți, curați, oameni cu dragoste de cetățeni. Pentru această, vă îndemn să votați echipa PL, care a demonstrat verticalitatea sa și responsabilitate față de cetățeni."

    În plan național, liderul PL a subliniat că PL a înregistrat o serie de succese -  „O realizare completă a fost faptul că am adus limba română în albia constituționalității, astfel,  nimeni nu mai poate specula cu alte denumiri. Fiind Președinte Interimar al Republicii Moldova, am desecretizat arhivele KGB și ziua de 28 iunie, prin decret prezindențial, a fost declarată zi de ocupație sovietică. Noi am ridicat mai multe monumente în memoria celor care au avut de suferit de pe urma represiunilor regimului comunist de ocupație, iar la Chișinău am ridicat cel mai mare monument în memoria tuturor celor deportați."

    Mihai Ghimpu i-a îndemnat  pe toți la 30 noiembrie să vină la vot și să-i convingă și pe alții. Or, dacă nu contribui cu votul la schimbare, devii complice la tot ceea ce se întâmplă. „Partidul  Liberal, de-a lungul anilor, a demonstrat că este un partid de oameni demni și verticali, capabili să ducă la bun sfârșit integrarea RM în NATO și UE! Votați PL! Votați NATO și UE!" - a conchis Mihai Ghimpu.

     

    Serviciul de presă al PL

    24 noiembrie 2014

     

     
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com