• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Mihai Ghimpu a sărbătorit „Ziua Daciei” împreună cu locuitorii din Climăuții de Jos, Șoldănești

    Mihai Ghimpu a sărbătorit „Ziua Daciei” împreună cu locuitorii din Climăuții de Jos, Șoldănești

    22.09.2014  

    Se spune că Regele Dacilor a fost încoronat la 23 septembrie, în timpul echinocţiului de toamnă. Locuitorii satului Climăuții de Jos au marcat acest eveniment două zile mai devreme, duminică, 21 septembrie 2014, dar farmecul sărbătorii nu s-a pierdut. Zeci de artişti amatori, meşteri populari, oaspeţi şi spectatori s-au adunat la sărbătoarea „Ziua Daciei" pentru a promova tradiţiile naţionale şi folclorul autentic românesc.

    În semn de recunoştinţă pentru susţinerea desfăşurării acestui festival, primarul comunei Climăuții de Jos, Sergiu Melnic, a întâlnit oaspeţii în mod tradițional - cu pâine şi sare, dar şi cu multe cuvinte de mulţumire. Oaspeții evenimentului au fost: Mihai Ghimpu, Președintele Partidului Liberal, Leonid Paerele, Președintele OT PL Șodănești, Valentin Badan, responsabil din partea Biroului Politic al PL de activitatea OT PL Șoldănești. Sărbătoarea a luat amploare în momentul când, îmbrăcaţi în costume naţionale, artiştii au urcat în scenă pentru a-şi demonstra talentul.

    Mihai Ghimpu  a mulțumit celor care au organizat această sărbătoare „Ziua Daciei" și i-a îndemnat pe cei prezenți la eveniment să nu își uite rădăcinile și tradițiile: „Cine își uită mama nu poate fi mamă! Noi suntem datori să nu uităm cine am fost, cine suntem și cine trebuie să fim! Prin cântecele noastre, demonstrăm cine sunt adevărații feciori ai neamului, feciori ai Daciei. Acel care trăiește pe acest pământ cu durerea lui, cu durerea    Dvs, cu problemele Dvs, cu cultura și istoria tragică a poporului nostru,  acela este feciorul neamului, acela vă dorește binele", a subliniat președintele Partidului Liberal.

    Pe scenă au evoluat ansamblurile folclorice: „Nistrenii" din s. Climăuții de Jos; „Lozioara", Șoldănești; „Datina" - Șoldănești; „Geto-Dacii" - Horești, Ialoveni; „Moștenitorii" - Chișcăreni, Sângerei; „Cușmireanca" - Cușmirca, Șoldănești; „Stejarii"- Dobruja, Șoldănești și „Ciuleandra"  - Cotiujenii Mari, Șoldănești. Dar și fanfara „Dumbrava" din Șoldănești și Orchestra „Trandafir", Șoldănești.

    Momentul culminant al sărbătorii a fost evoluția Ansamblului folcloric „Plăieșii"din Chișinău, a Zinaidei Julea și a interpreților de muzică ușoară Costi Burlacu și Corina Țepeș.
    În încheiere, Mihai Ghimpu i-a mulțumit Primarului liberal de la Climăuții de Jos, Sergiu Melnic, pentru buna desfășurare a sărbătorii „Ziua Daciei", pentru munca depusă în calitate de primar, pentru devotamentul față de cauză, neam și națiune.

    Sărbătoarea „Ziua Daciei" se desfășoară al  9-lea an consecutiv,  la eveniment participă meşterii populari din întreaga republică, care de fiecare dată impresionează publicul cu lucrările lor originale şi preţioase. Bucatele tradiţionale, cântecele autentice, dansurile populare şi voia bună au dominat atmosfera de veselie la sărbătoare.

    Serviciul de presă al PL
    22 septembrie 2014
     

     

     
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com