• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Mihai Ghimpu, invitatul supriză la sărbătoarea „Limba Noastră cea Română” din Costeşti, Ialoveni

    Mihai Ghimpu, invitatul supriză la sărbătoarea „Limba Noastră cea Română” din Costeşti, Ialoveni

    01.09.2014  

    Duminică, 31 august 2014, de sărbătoarea națională „Limba Noastră cea Română”,  locuitorii comunei Costești au omagiat Limba Română, organizând un amplu eveniment cu muzică tradițională și românească. La eveniment au fost invitați și  Mihai Ghimpu,  Preşedintele Partidului Liberal și Ion Apostol, Secretarul General al PL.

    Locuitorii din Costești s-au adunat cu mic și mare la Casa de cultură din comună pentru a sărbători Ziua Limbii Române. Aceștia au avut parte de un concert, pe scena căruia au evoluat interpreți autohtoni de muzică ușoară și populară.  Mihai Ghimpu a fost oaspetele special al evenimentului și a transmis un mesaj de felicitare pentru locuitorii din Costești cu ocazia sărbătorii naționale „Limba Noastră cea Română”.

    „Costeştiul a fost şi va rămâne Costeşti, coloana vertebrală a luptei noastre pentru dreptate şi bunăstare. Cine ar fi crezut, la sfârşitul anilor ’80, că limba lui Mihai Viteazu, Ștefan cel Mare, Mihai Eminescu şi Alexandru Ioan Cuza va fi astăzi nu doar vorbită la nivel oficial în R. Moldova, ci şi sărbătorită pe ambele maluri ale Prutului?  Rusia, fie ea țaristă, sovietică sau de astăzi,  ne-a adus deportări, foamete, război, însă nu a reuşit să ne dezbrace de identitatea noastră românească și nu a reuşit să ne ia limba! Ea este cel mai de preţ tezaur al poporului nostru! Limba este mai puternică şi mai necesară chiar și decât mâncarea. Şi cum pot unii să afirme că noi şi fraţii noştri de peste Prut vorbim două limbi diferite, dacă şi la Cluj şi la Costeşti copacul este numit „copac?”  Eu cred în Costeşti, pentru că valorile dvs de bază sunt identitatea şi libertatea acestui pământ!” – a menționat în discursul său Președintele PL.

    De asemenea, Mihai Ghimpu a declarat că scopul Partidului Liberal acum, după ce a reușit să obțină o serie de victorii pe plan național, este acela de a promova o politică economică şi socială: mai multe locuri de muncă, salarii mai mari, pensii pentru bătrânii care au muncit o viaţă întreagă.  „Astăzi, în această situaţie de destabilizare geopolitică (embargoul, războiul Rusiei împotriva Ucrainei), noi trebuie să fim uniţi şi să ţinem piept provocărilor ruseşti”, a enunțat Dl Ghimpu.
    La sfârşit, Preşedintele PL a venit cu un mesaj de susţinere şi felicitare pentru locuitorii din Costeşti: „Vă doresc să promovați în continuare adevărul istoric, valorile naționale și să vă iubiți neamul, limba maternă, identitatea! Blaga spunea că „veșnicia s-a născut la sat”, iar Costeștiul confirmă a nu știu câta oară acest lucru!”

    După evenimentul de la Costești, dedicat sărbătorii naționale „Limba Noastră cea Română”, Președintele PL s-a alăturat chișinăuienilor din Piața Marii Adunări Naționale, veniți la concertul organizat de către Primăria mun. Chișinău ca omagiu pentru Limba Română și a felicitat locuitorii Chișinăului cu ocazia acestei sărbători deosebite.

     
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com