Corina Fusu, Vicepreşedinta Comisiei Cultură, Educaţie, Cercetare, Tineret, Sport şi Mass-media, Vicepreședintă PL, participă la Conferința Internațională „Rolul Parlamentelor Naționale în Guvernarea mass- mediei în Europa”. Evenimentul se desfășoară în perioada 12-13 mai la Istanbul, Turcia, și este organizat de către Adunarea Parlamentară a Consilului Europei (APCE), Sub-comisia Mass-Media și Societatea Informațională.
La eveniment participă deputați din Comisiile Parlamentare de profil din Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Italia, Portugalia, Republica Moldova, Turcia precum și experți, reprezentanți ai Media și ONG-urilor din domeniul libertății de exprimare.
Pe agenda Conferinței se înscriu subiecte de importanță majoră: Libertatea Mass-Media și etică; Rolul Parlamentelor; Responsabilitatea și deontologia Mass-Mediei în cadrul unui mediu mediatic schimbător; Transparența Mass-Mediei și Reglamentarea Internetului; Rolul Parlamentelor- Sporirea transparenței proprietății în Mass Media; Fortificarea cooperării împotriva cyberterorismului și alte atacuri de mare amploarea asupra internetului.
Libertatea de exprimare în Mass - Media, precum și securitatea jurnaliștilor continuă să fie un punct slab în legislația și practica administrativă precară din cadrul mai multor state membre a Consiliului Europei (CE), ceea ce subminează democrația și Drepturile Omului.
Conferință APCE își propune să consolideze o cooperare mai strânsă între statele membre ale CE precum și asociațiile jurnaliștilor și asociațiile Media în vederea elaborării unor măsuri concrete pentru apărarea eficientă a libertății Media în statele CE.
Departamentul Imagine și Comunicare al PL
12 mai 2014