• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Conferințele Organizațiilor Teritoriale PL Râșcani și Soroca

    Conferințele Organizațiilor Teritoriale PL Râșcani și Soroca

    13.04.2014  
    Duminică, 13 aprilie 2014, Organizațiile Teritoriale PL Râșcani și Soroca au convocat Conferințele Teritoriale.
    La Conferințe, în calitate de invitați, au participat și Mihai Ghimpu, Deputat, Președintele Partidului Liberal și Ion Apostol, Secretar General al PL.


    Conferința Organizației Teritoriale PL Râșcani
    Participanții au audiat raportul de activitate al Organizației, care a fost prezentat de către Valentina Colin, Președinta Organizației, și au înaintat o serie de întrebări și propuneri în legătură cu activitatea Organizației PL din Râșcani. Valentina Colin a enumerat succesele înregistrate de către filiala din Râșcani a Partidului Liberal și a accentuat importanța consolidării echipei pentru a eficientiza munca în cadrul partidului.

    Conferința a ales conducerea Organizației, astfel, în calitate de Președinte al OT PL Râșcani a fost ales Vasile Guțu, în funcția de vicepreședinți au fost aleși: Valentina Colin, Petru Tomuz, Ghenadie Puiu, Ludmila Sârghi și Ion Bold, iar în calitate de secretar coordonator – Vitalie Colin.
    De asemenea, Conferința a ales membrii Biroului Permanent ai Organizației și ai Consiliului Teritorial și au delegat participanții la Congres.



    Conferința Organizației Teritoriale PL Soroca


    Delegaților Conferinței le-a fost prezentat raportul de activitate care a cuprins principalele realizări ale Organizației PL din Soroca, atât la nivel raional, cât și la nivel local. Totodată, a fost menționată activitatea Primarilor PL din localitățile din Soroca și a consilierilor locali/raionali din partea PL.

    În urma dezbaterilor asupra raportului de activitate, participanții au venit cu o serie de propuneri în ceea ce privește organizarea internă a filialei.

    Ulterior, Conferința OT PL Soroca a hotărât:
    -    În calitate de Președinte al Organizației a fost ales Valeriu Dorogan;
    -    Vicepreședinți – Liliana Babără, Leonid Muntean, Malvina Buzdugan și Anatol Șapovalov.
    Conferința a ales membrii Biroului Permanent și ai Consiliului Teritorial și a delegat participanții la Congres.


    În cadrul ambelor Conferințe,  Ion Apostol, Secretarul General al PL, a precizat rezultatele alegerilor parlamentare din 2009-2010 în r. Râșcani și, respectiv, Soroca, și  a precizat că pentru acest an aceste rezultate trebuie să fie dublate, întrucât PL se află într-o poziție favorabilă, are potențial enorm și trebuie să muncească în continuare pentru a aduce cetățenilor o viață mai bună  în marea familie europeană – „Partidul Liberal, dintre toate partidele politice, este singurul care nu are antecedente de corupție, contrabandă sau alte neconstituționalități. Rezultatele din 2009-2010 în partea de Nord a republicii nu sunt cele mai bune, știu că aici nu este ușor, dar acum  suntem în creștere, suntem susținuți și ne rămâne să muncim cu seriozitate și dăruire!”

    Mihai Ghimpu, Președintele PL, a explicat importanța salvarii cursului european prin obținerea unor rezultate mai bune a Partidului Liberal la parlamentarele din acest an. De asemenea, Președintele Ghimpu a informat delegații Conferinței despre situația socială și politică din republică, problemele cu care se confruntă cetățenii, situația politică externă, semnarea Acordului de Asociere și parcursul european al republicii.
    Președintele PL a explicat poziția și acțiunile partidului în legătură cu mai multe probleme ale societății – sărăcia, corupția, nivelul scăzut de trai, lipsa locurilor de muncă etc.
    „Republica Moldova nu poate merge înainte, având majoritatea cetățenilor cu o mentalitate sovietică.  Tinerii care merg la studii peste hotare susțin Partidul Liberal, aceștia văd altfel lucrurile, iar părinții ar trebui să învețe de la ei, pentru că putem avea un viitor mai bun pentru republică  doar în Uniunea Europeană. Cetățenii trebuie să vadă cine profită de încrederea lor și, ajunși la putere, devin miliardari din munca cetățenilor. Nu putem avea o viața mai bună, în bunăstare, cu guvernanți bogați și cetățeni săraci. Aceasta nu este democrație, ci este oligarhie și totalitarism, o nedreptate pe care nu trebuie s-o tolerăm. Funcția și puterea este pentru a munci în folosul cetățenilor, și nu pentru a profita de ea și a-ți realiza interesele proprii, de aceea noi luptăm și vom lupta împotriva nedreptăților. Vrem dreptate pentru cetățeni, vrem ca instituțiile publice să apere interesele cetățenilor și luptăm pentru aceasta. În UE asemenea lucruri nu vor fi, de aceea trebuie să ne direcționăm forțele în realizarea acestui obiectiv principal” – a menționat Președintele PL la una dintre Conferințe.

    Mihai Ghimpu a abordat și subiectul integrării în NATO, accentuând că PL este singurul partid din RM care a inclus în program integrarea în NATO – „Noi suntem un stat mic, prea mic pentru a putea ține piept forțelor militare ale Federație Ruse. NATO ar fi pentru noi umbrela protectoare de răul politicii ocupante a Kremlinului. Dacă Ucraina și Georgia ar fi fost membre NATO, Rusia n-ar fi făcut ceea ce cunoașteți că s-a întâmplat din cauza ei”.
    Departamentul Imagine și Comunicare al PL
    13 aprilie 2014

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com