• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Liberalii au înregistrat astăzi în Parlament un proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

    Liberalii au înregistrat astăzi în Parlament un proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

    22.11.2013  
    Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea şi modificarea Legii nr. 1456-XII  din  25.05.1993, cu privire la activitatea farmaceutică, Legii nr. 1409-XIII din 17.12.1997, cu privire la medicamente, Legii nr.96-XVI din 13.04.2007, privind achiziţiile publice, Codului penal al Republicii Moldova nr. 985 – XV din 18.04.2002, Codului Contravenţional nr. 218-XVI din 24.10.2008. În prezent, sistemul legislativ farmaceutic din Republica Moldova este reglementat de Legea nr. 1456/1993, cu privire la activitatea farmaceutică, Legea nr. 1409/1997, cu privire la medicamente, cu multiple lacune, care au favorizat pe parcursul anilor, diverse ilegalităţi.

    Necesitatea acestor completări este evidenţiată de disfuncţionalităţile apărute şi amplificate în funcţionarea acestui sistem.

    Proiectul de lege conţine reglementări specifice referitoare la autorizare, punere pe piaţă a medicamentelor, fabricare, import, etichetare şi prospect, distribuţia medicamentelor, publicitate, supraveghere şi sancţiuni.

    Scopul proiectului de lege este înlăturarea lacunelor existente în legislaţia din domeniu farmaceutic întru asigurarea la nivel naţional a accesulului populaţiei la medicamente de bună calitate, eficiente şi inofensive, prin crearea unui sistem sănătos de fabricare, import, distribuţie şi supraveghere  a medicamentelor, la toate etapele de existenţă, de la materie primă până la consum.

    Schimbări preconizate prin implementarea modificărilor şi completărilor propuse ţin să ridice asigurarea calităţii, eficacităţii şi siguranţei medicamentelor, defineşte concepte folosite în domeniul fabricaţiei, înregistrării şi supravegherii medicamentului; precizează condiţiile şi metodologia de înregistrare a medicamentelor de uz uman; precizează regulile privind importul de medicamente în Republica Moldova; interzice fabricarea, prepararea, transformarea, oferirea cu titlu oneros sau gratuit, vânzarea, distribuirea, trimiterea, transportarea, procurarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia ilegală a substanţelor dopante cu grad mare de risc şi stabileşte sancţiuni, atât contravenţionale cât şi penale pentru nerespectarea legislaţiei.

    Aici puteţi vedea Proiectul de Lege
    http://pl.md/public/fotoalbum/pr_ojti4wcumvlo5d7be1uvzwtyh5qvttbi.jpg

    Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
    22 noiembrie 2013
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com