• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Femeile liberale au participat la un seminar de instruire politică

    Femeile liberale au participat la un seminar de instruire politică

    28.05.2013  
    Organizaţia Femeilor Liberale, în colaborare cu OFL Iaşi, susţinuţi de Fundaţia Friedrich Naumann (FNF) a organizat în zilele de 25 şi 26 mai, în oraşul Chişinău, un seminar de pregătire politică. Tema seminarului a fost „Dezvoltarea abilităţilor de leadership pentru femeile tinere din Partidul Liberal”.

    Seminarului a fost deschis de către, Preşedinta OFL, Corina Fusu, care a reiterat importanţa abilitării femeilor, precum şi promovarea acestora în poziţii decizionale.

    Reprezentantul FNF, D. Kaddik a subliniat ca este mândru că vine dintr-o ţară unde Cancelar este o femeie (Angela Merkel, Federaţia Germania) şi că crede în potenţialul tinerelor fete. De asemenea, consideră că colaborarea cu OFL pe parcursului celui de al doilea an este una justificată, care este una de impact şi va avea rezultate frumoase.

    Cu un cuvânt de salut a venit şi vicepreşedintele PL, primarul general Dorin Chirtoacă care a accentuat importanţa asumării responsabilităţii, atunci când o fată sau un băiat decid să se consacre carierei profesionale sau vieţii de familie.

    La seminar în calitate de invitaţi au fost D-na Maria Melenciuc, preşedinte OFL Iasi şi Magdalena Lupu, secretar regional OFNL pe Zona Nord Est Romania.

    Printre subiectele de la eveniment menţionăm:  Comunicareinternă in  partid, crearea imaginii personale, managementul timpului, managementul conflictului,comunicarea eficientă, abilităţile necesare pentru un leadership de succes.

    La seminar au participat reprezentantele OFL din mai multe raioane şi suburbiile municipiului Chişinău.

    Evenimentul s-a încheiat cu semnarea Memorandului de Cooperare între Partidul Liberal şi FNF, de către Vice preşedinta PL, Corina Fusu şi Directorul FNF, Daniel Kaddik, document care statuează şi sprijinul pentru consolidarea şi dezvoltarea atât a PL, dar şi OFL prin diferite seminare de instruire, Şcoli de vară şi Conferinţe Internaţionale.


    Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
    28 mai 2013
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com