• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Mesaj de felicitare de Ziua Europei

    Mesaj de felicitare de Ziua Europei

    08.05.2013  
    Cu ocazia Zilei Europei, Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, aduce felicitări călduroase cetăţenilor Republicii Moldova, partenerilor şi oaspeţilor din ţările europene – ambasadori, diplomaţi, reprezentanţi ai structurilor europene – care se află în prezent în Republica Moldova, urându-le prosperitate, sănătate, iar nouă şi republicii – un viitor european luminos, liber şi cât mai apropiat.

    Fie ca această zi să rămînă în istoria continentului o zi în care să trăim sentimentul deplin al vieţii în libertate, înţelegere între naţiuni şi respect reciproc, iar prin  determinare şi perseverenţă, să înfăptuim obiectivul nostru de a ne alătura marii familii europene

    Să sărbătorim Ziua Europei în numele valorilor liberale ce ne unesc pe toţi, indiferent de graniţe, naţionalitate, etnie, religie sau culoare pentru a realiza unitatea prin diversitate.
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com