• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Iniţiativa deputaţilor liberali: să fie corectată numerotarea legislaturilor parlamentare

    Iniţiativa deputaţilor liberali: să fie corectată numerotarea legislaturilor parlamentare

    17.07.2012  

    Partidul Liberal vine cu încă un proiect de lege important din punct de vedere al logicii şi al istoriei noastre. E vorba despre numerotarea legislaturilor parlamentare. Parlamentul actual e de legislatura a XVIII-a, ceea ce ar însemna că în RM instituţia parlamentară a fost formată în 1940, la 3 august, adică la o lună şi ceva după ocuparea Basarabiei.

    Cu alte cuvinte, Armata Sovietică ne-a adus nu numai Gulagul, dar şi Parlamentul. E adevărat cu un singur partid, celelalte fiind interzise, deoarece erau „burgheze” în cel mai bun caz, iar membrii de partid nimiciţi toţi ca unul, fără nici o excepţie. Că ai fost liberal, că ai fost ţărănist, că ai fost „cuzist” – erai imediat împuşcat. Parlamentul se numea Soviet Suprem, dar deciziile sale erau inferioare deciziilor plenarelor Comitetului Central. De fapt, Sovietul Suprem era o ficţiune, o instituţie de ochii lumii, în care erau „aleşi” candidaţii propuşi de singurul partid. Unii dintre deputaţi puteau să nu fie membri de partid, dar nu erau independenţi, ci se numeau „bespartiinîi” („fără de partid”), cu toate că nu puteau deveni deputaţi decât cu aprobarea partidului.

    Este o ruşine că Parlamentului RM i se atribuie o „genealogie” falsă. Iertată-mi fie analogia, e cum ai spune că penitenciarele de azi îşi au rădăcinile în Gulag, în lagărele de concentrare. Primele alegeri în condiţii de relativă democraţie şi pluralism au fost organizate în 1990. Adoptând declaraţia de suveranitate, la 23 mai 1990, şi independenţa RM, la 27 august 1991, organul legislativ al RM şi-a câştigat dreptul de a fi considerat primul parlament al RM sau Parlamentul de legislatura I. Parlamentul de azi nu poate fi decât de legislatura a VII-a.

    Nu e greu de ghicit cine sunt autorii ideii de „continuitate” parlamentară. Din păcate, parlamentul nu e singura instituţie care se revendică de la instituţiile sovietice.

    Să sperăm că după ce se vor întoarce din vacanţă deputaţii, lucrurile vor fi corectate. Nu doar în privinţa Parlamentului.

    Nicolae Negru, www.ziar.jurnal.md 

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com