• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  (FOTO)DOLIU în calendare. 200 de ani de ocupaţie: Flori şi reculegere în memoria victimelor ocupaţiei

    (FOTO)DOLIU în calendare. 200 de ani de ocupaţie: Flori şi reculegere în memoria victimelor ocupaţiei

    16.05.2012  

    Conducerea PL, deputaţi, miniştri, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, inclusiv echipa de la Primăria Chişinău, tineri liberali au depus flori în dimineaţa zilei de astăzi la Piatra comemorativă, instalată în faţa Guvernului, în memoria victimelor ocupaţiei sovietice. Participanţii la eveniment au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor ocupaţiei.

    „Sunt 200 de ani de suferinţă, 200 de ani de umilinţe, 200 de ani în care nu am reuşit să ne decidem soarta. Chiar şi acum luptăm pentru libertatea noastră, este şi cazul lui Vadim Pisari, omorât la începutul acestui an de către un pacificator rus. E o crimă dacă uiţi suferinţele poporului tău chiar şi peste 200 de ani. Aceşti 200 de ani nu au fost de ajuns pentru a junge la conştiinţa unora că libertatea nu se cerşeşte, libertatea se cucereşte”, a precizat Preşedintele PL Mihai Ghimpu.

    Potrivit Preşedintelui PL, numai un popor care are o conducere cu demnitate poate avea viitor. „Drapelul libertăţii trebuie să revină pe acest pământ plin de războaie şi suferinţe, iar tricolorul, simbol al unităţii şi libertăţii românilor, să fluture liber şi în vecie”, a declarat Mihai Ghimpu în faţa Pietrei comemorative.

    Prim-vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă, venit la depunerile de flori cu consilierii municipali PL şi echipa de la Primărie, a menţionat că adevărul nu poate să dezbine societatea. „Va veni o zi când şi drapelele de pe clădirea Preşedinţiei şi a Guvernului vor fi coborâte în bernă, nu doar cel al Primăriei capitalei”, a spus Dorin Chirtoacă.

    Tinerii liberali vor face astăzi de gardă toată ziua la Piatra comemorativă din faţa Guvernului, ţinând în mână drapele în doliu, în memoria victimelor ocupaţiei sovietice.

    Manifestările organizate de Partidul Liberal în contextul comemorării a 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Ţarist vor continua astăzi, la ora 20.00, cu un miting de doliu în Piaţa Marii Adunări Naţionale, fiind aprinse mii de lumânări în memoria victimelor ocupaţiei.

    Departamentul Comunicare şi Imagine al PL  

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com