• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Mihai Ghimpu, în discuţie cu Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei

    Mihai Ghimpu, în discuţie cu Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei

    07.07.2011  

    Preşedintele PL Mihai Ghimpu a avut astăzi o întrevedere cu Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Konstantin Gryshchenko, care se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova. La întrevedere a mai participat Preşedintele Fracţiunii parlamentare PL Ion Hadârcă şi deputatul Vlad Lupan.

    Discuţia a vizat o serie de subiecte de pe agenda relaţiilor bilaterale, inclusiv evoluţia relaţiilor economice şi comerciale moldo-ucrainene, susţinerea reciprocă acordată în procesul de integrare europeană, reglementarea conflictului transnistrean şi alte subiecte de interes comun.
    Mihai Ghimpu a remarcat caracterul ascendent al relaţiilor existente între două state vecine, care au un obiectiv comun – integrarea europeană. În context, Preşedintele PL a salutat semnarea de astăzi a Declaraţiei Comune a Miniştrilor afacerilor Externe ai Republicii Moldova şi Ucrainei privind colaborarea în domeniul integrării europene.

    Preşedintele PL s-a referit la necesitatea impulsionării dialogului dintre Republica Moldova şi Ucraina în scopul consolidării relaţiilor moldo-ucrainene în interesul cetăţenilor ambelor state. Este momentul să punem punct tensiunilor care au existat pe parcursul anilor trecuţi şi să avem relaţii reciproc avantajoase, a menţionat Mihai Ghimpu, subliniind că problemele de pe agenda relaţiilor moldo-ucrainene au fost moştenite de la guvernarea comunistă, iar acum sunt rezolvate treptat, inclusiv prin respectarea acordurilor semnate anterior.

    Un subiect aparte discutat în cadrul întrevederii l-a constituit reglementarea conflictului transnistrean. Mihai Ghimpu a precizat că PL se pronunţă împotriva federalizării Republicii Moldova, deoarece acest lucru ar însemna recunoaşterea oficială a Transnistriei, fapt ce nu este acceptat de către cetăţenii Republicii Moldova. “Federaţia înseamnă distrugerea statului Republica Moldova, iar noi nu dorim acest lucru. În acest context, este necesară reluarea negocierilor în formatul 5+2 şi acordarea Transnistriei statutul de autonomie locală în cadrul statului unitar, suveran şi independent Republica Moldova, prevederi care se conţin şi într-o lege specială din 2005, votată de Parlamentul Republicii Moldova”, a argumentat Mihai Ghimpu.

    Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei a confirmat interesul manifestat pentru soluţionarea tuturor problemelor aflate pe agenda relaţiilor bilaterale, inclusiv în reglementarea conflictului transnistrean, demarcarea frontierei etc., subliniind că printr-o abordare complexă şi comună vor fi găsite soluţii în interesul cetăţenilor ambelor state.

    Departamentul Comunicare şi Imagine al PL

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com