• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
    Astăzi a avut loc ședința Consiliului Republican al Partidului.
    29.02.2024 - 25.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  (foto)Mihai Ghimpu - spaima ticăloşilor, aliatul intelectualilor şi speranţa tineretului

    (foto)Mihai Ghimpu - spaima ticăloşilor, aliatul intelectualilor şi speranţa tineretului

    05.11.2010  

    „De ce se tem bombele propagandistice ale comuniştilor de Mihai Ghimpu în această campanie electorală? Deoarece este un om cinstit şi corect, un bărbat cu verticalitate, un preşedinte curajos, o persoană cu demnitate, care nu poate fi manipulat şi dirijat şi căruia îi pasă de soarta acestui neam. Este spaima ticăloşilor, aliatul intelectualilor şi speranţa tineretului, de aceea suntem alături de Mihai Ghimpu şi votăm echipa PL pentru că ştim că vor duce schimbarea până la capăt”. Aceasta este opţiunea Zinaidei Gurulea, profesoară de limba română la Colegiul Mondostud-Art, făcută publică la întâlnirea electorală de astăzi a Preşedintelui PL Mihai Ghimpu cu studenţii şi profesorii de la respectiva instituţie de învăţământ.

    Vorbind despre programul electoral al Partidului Liberal, Mihai Ghimpu a făcut referire în special la reformele care se impun în sistemul de învăţământ de stat, dar şi cel privat, pentru ca tinerii să fie mulţumiţi de calitatea studiilor, iar profesorii de condiţiile de muncă din instituţiile de învăţământ. În context, Mihai Ghimpu a menţionat cât de important este faptul ca statul să-i ajute pe tineri să obţină o profesie, iar ulterior aceştia să fie asiguraţi cu locuri de muncă bine plătite, dar şi necesitatea construirii apartamentelor sociale şi a căminelor private pentru a soluţiona problema locuinţelor pentru profesori şi studenţi etc.

    „Schimbarea până la capăt înseamnă să încetăm a mai crede în minciunile şi manipulările comuniştilor, iar pe pământul Moldovei să se facă în sfârşit dreptate. Cei care au furat şi au trăit pe seama jefuirii averii cetăţenilor, cei care au torturat şi au omorât tinerii la 7 aprilie 2009 trebuie să fie traşi la răspundere”, a menţionat Preşedintele PL. Soluţia care transpare este că Republica Moldova are nevoie de o putere corectă, care să lucreze pentru cetăţenii săi, astfel încât cetăţenii să aibă încredere în viitorul lor, să poată vorbi şi gândi fără frică, iar această forţă politică este reprezentată de echipa PL. Potrivit lui Mihai Ghimpu, membrii PL au stat la baza mişcării de eliberare naţională şi au depus eforturi pentru a pune fundamentul unui stat de drept în Republica Moldova, precum şi la ajustarea legislaţiei naţionale la standardele internaţionale. 

    Mihai Ghimpu s-a referit în mesajul său electoral şi la sprijinul fără precedent de care se bucură Republica Moldova din partea instituţiilor europene, fapt ce va permite ca într-un viitor apropiat, prin reformele ce urmează a fi implementate, ca cetăţenii Republicii Moldova să poată circula liber în statele Uniunii Europene. „Vă îndemn ca prin voturile noastre să oferim un viitor european Republicii Moldova. Să creăm Europa la noi acasă, iar apoi să ne integrăm în marea familie europeană”, a spus în încheiere Mihai Ghimpu.

                       

                      

                    

    Departamentul de Comunicare și Inagine al PL

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com