• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Conferință de presă: Despre ce nu vorbesc comuniștii la întâlnirile electorale

    Conferință de presă: Despre ce nu vorbesc comuniștii la întâlnirile electorale

    03.11.2010  

    Prezentare: Comuniştii vorbesc în campanie despre orice, imaginaţia lor electorală ajunge de multe ori până la absurd. Voronin a transformat campania electorală într-o arenă de război. Aşa a fost în 2009, aşa rămâne şi în 2010. Sunt, însă, lucruri pe care comuniştii şi Voronin le tac şi despre care nu se încumetă să vorbească nici la întâlnirile lor electorale în teritoiu şi nici de la ecranele preferabile, deşi le-ar prinde bine un exerciţiu de sinceritate, din momentul în care pretind o nouă guvernare. Cazul Ţiganca, Rotunda, Geamăna sau Ciocârlia nu sunt singurele şi nici excepţie din câte şi le-a permis Voronin, familia Voronin şi PCRM în cei 8 ani de guvernare. Deschidem azi parantezele în acest subiect cu deputatul Valeriu Munteanu, vicepreşedinte PL şi candidaţii Pl pentru parlamentarele 2010, Victor Popa şi Ion Casian...

    Valeriu Munteanu: Comuniştii au practicat genul de privatizări şi afaceri ilicite şi în perioada de cînd sunt la guvernare, dar şi pâna la asta. Reamintim aici de Calea ferată Cahul-Giurgiuleşti,  Memorialul Eternitatea, Mănăstirea Căpriana, Mănăstirea de la Curchi, afacerea cu tronsonul de cale ferată Etulia-Reni, Hotelul „Dacia”, „InvestPrivatBank”, Zona de agrement „Doina”, sediul PCRM din str. Armenească, „Oraşul vinului” de la Codru, sau cel mai scandalos subiect de ultimă oră - ”cartierul Ciocârlia” la Chişinău, cu circa 4 hectare de terenuri atribuite abuziv şi privatizate prin fraudă. Pentru 4 hectare de terenuri în zona centrală a Chişinăului s-a plătit 3,5 milioane de lei, când preţul unui singur hectar ajunge la 2 milioane. Calculaţi diferenţele. Şi atunci nu poţi să nu te întrebi: sunt comuniştii partidul care se zbate pentru ţăran, pensionar, învăţător, copiii şi tineretul acestui stat, pentru Moldova în general, ori se zbate ca să mai ajungă o dată la putere şi să fure până la capăt ceea ce a mai rămas nefurat? Voronin a venit la putere în 2001 cu o avere care întrunea:  un apartament, la Chişinău, cu suprafaţa de 134 m.p. în str. Lazo, 26, o vilă neterminată de 6 X 7 m.p. la Pârâta (Dubăsari) şi un garaj (41,1 m.p. pe str. Ştefan Luchian din sectorul Buiucani, Chişinău (din Declaraţia de venituri şi avere a lui V. Voronin, 2001). Unde a ajuns Voronin? Preşedinte-miliardar, cu copii-milionari, nepoţi milionari, partid-milionar. De unde? Comuniştii au avut scopul să prade acest stat şi să se răzbune pe oamenii acestui stat, din momentul în care nu i-au putut guverna şi reduce la „ascultare”. Şi au făcut-o. Prin scheme criminale. Pe durata anilor 1999 – 2006, numai în „afacerea Ciocârlia” au fost implicate, consecutiv, 5 firme înrudite, firme-căpuşe: Moldconstruct-Market, Metal-Market, Comunicaţii-Service, Comunicaţii-Confo şi, desigur, renumitul „BIOTEX-Com” a lui Voronin-juniorul, care, pentru a camufla frauda şi a-şi ascunde averile, a împărţit şi reîmpărţit cartierul Ciocîrlia între cele 5 firme-înrudite, deşi ele toate stau găzduite în aceeaşi locaţie, care este casa lui Voronin de la intersecţua străzilor Cogălniceanu şi Alecsandri.... Mai am şi alte câteva concluzii în acest sens, dar revin puţin mai tîrziu.

    Victor Popa: Vreau să preiau subiectul, pornind de la aceeaşi firmă-mamă „BIOTEX-Com”, care s-a extins ca o metastază canceroasă prin toată republica şi pe care o găsim implicată în mai multe afaceri scandaloase. În Raportul anual al Curţii de Conturi din 9 iulie 2010 privind administrarea patrimoniului public, la pagina 80, citim că Agenţia de Stat „Moldsilva” a atribuit „într-un mod defectuos, în arendă, terenuri forestiere SRL „BIOTEX-Com”. Este vorba de pădurea  de la Ţiganca şi Rotunda, r-l Orhei (circa 700 ha, la preţ anual de arendă de 315 lei pentru un hectar. Iniţial, în 2006, preţul era de doar 23 de lei anual pentru hectar). Cazul este similar celui de la Geamăna, Aneni-Noi (1266 ha arendă, cu acelaşi  preţ, cu aceleaşi garduri de sârmă în jurul pădurii, dat în arendă fără concursul şi acordul autorităţilor publice locale, fără organizarea licitaţiilor publice, cu limitarea accesului populaţiei în pădure, cu construcţii capitale neautorizate (clădiri, reţea de drumuri asfaltate) şi alte nereguli, constatate atât de organele procuraturii cât şi de  instituţiile specializate de control ale statului (Curtea de Conturi). Şi dacă la Geamăna noi am reuşit să obţinem anularea contractului de arendă, în cazul pădurii de la Ţiganca şi Rotunda Curtea de Apel Economică (decizia din 06.05.2010) şi Curtea Supremă de Justiţie (decizia din 30 septembrie 2010) au lăsat contractul de arendă în vigoare. De ce? Pentru că Ţiganca a devenit un adevărat conac boieresc al boierului Voronin, unde se făcea şi se face periodic vînat şi petreceri cu ceata de partid şi „fraţia de judecători”, care continuă să-l protejeze pe Voronin şi regimul de orice risc. Aşa a fost construit sistemul de către Voronin. Cazul Muruianu este unul care exclude orice comentariu. Azi Voronin spune că a îngrădit pădurea Ţiganca cu sârmă, ca să apere lumea de la Trebujeni de mistreţi, dar nu spune de unde s-au luat mistreţii şi pentru ce?. Aflăm, din acelaşi Raport al Curţii de Conturi, că „Moldsilva” a cheltuit în perioada 2008-2009 7 milioane de lei din bugetul de stat pentru repopularea pădurii cu fazani şi mistreţi. Pentru ce? Pentru plăcerile vânătoreşti ale lui Voronin şi anturajului de partid. Partea proastă a lucrurilor e că dacă până în 2009 Voronin refuza să recunoască că afacerea Ţiganca este o afacere de familie, azi nu o mai poate face, pentru că după ce a pierdut alegerile în 2009 şi a plecat de la reşedinţa sa de la Condriţa, Voronin şi-a trecut toate lucrurile la Ţiganca. În plus, tot el a recunoscut presei (declaraţia pentru presă a lui Voronin din ediţia de ştiri PRO-TV din 27.09.2010) că Ţiganca este în arenda familiei Voronin, confirmând, în acest fel, că şi firma BIOTEX-Com (arendaşul) este tot a familiei. Pentru a-şi camufla, însă, „afacerea”, în spatele BIOTEX-Com au stat din 2006 şi până în 10 martie 2008, ca şi în cazul Ciocârlia dar şi în multe alte cazuri,  mai mulţi figuranţi: Asociaţia Obştească «Far», după care cetăţeanul Ion Popescu, a urmat “Ton” SRL şi o listă întreagă de «acţionari»: Miculeţ, de la BMW, Chirtoca de la DAAC-Hermes, Vasile Tarlev, Anatol Popuşoi, ca până la urmă să transpară un singur proprietar: BIOTEX-Com. Adică, familia Voronin (chiar dacă fondatori oficiali sunt înregistraţi Margareta Malcoci şi Angela Scripcaru).
    Cazul Ţiganca, Rotunda şi Geamăna a ajuns în atenţia publică după ce subiectul a fost abordat, în mai multe rânduri de Ziarul de Gardă, Timpul şi Jurnal de Chişinău. Dar Ţiganca, Rotunda şi Geamăna nu sunt singurele cazuri în care comuniştii au trecut pod peste lege. Din acelaşi Raport al Curţii de Conturi aflăm că în perioada 2007-2008 AS „Moldsilva”, condusă de actualul deputat comunist Anatol Popuşoi, a încheiat cu persoane fizice şi juridice 142 contracte de arendă a terenurilor de păduri. Cine sunt aceste persoane nu e greu de presupus, dacă în urma controlului s-a constatat că „Moldsilva” nu a încasat nici un leu din plata de arendă de la 103 persoane fizice şi juridice. Mai aflăm şi altceva: că 11,3 milioane de lei provenite din veniturile „Moldsilva” au fost utilizate „la discreţia conducerii „Moldsilva”, iar alte 5 milioane lei au fost cheltuiţi pentru filantropie şi sponsorizări. Vedeţi cum se jucau bieţii comunişti cu milioanele pentru ei şi plăcerile lor? Iar acum o fac pe „răzbunătorii săracilor”.

    Ion Casian:  După ce au privatizat tot ce şi-au dorit la Chişinău şi în zonele industriale ale R. Moldova, comuniştii au mers mai departe şi au inceput a privatiza satele. Avem informatii din teritoriu, confirmate oficial cel puţin în două cazuri concrete, în care este implicată aceeaşi firmă “BIOTEX-Com” SRL. E vorba de satele Vadul lui Isac şi Colibaşi, raionul Cahul, unde BIOTEX-Com a privatizat peste 400 de cote ţărăneşti…Nu avem siguranţa că sunt singurele, nu ne-a putut da nimeni nicio informaţie exactă cât l-ar fi costat pe Oleg Voronin moşiile de la Colibaşi şi Vadul lui Isac,  dar nu credem că preţul a fost prea mare, dacă ţinem cont că Voronin-tata a reuşit să procure în 2009 peste 3 ha de terenuri în satul Budeşti din suburbia Chişinăului, la preţul mediu de 245 de lei pentru un ar…. Încercaţi şi Dumneavoastră să găsiţi acest chilipir ca la un preţ de doar 1500 de lei să puteţi face rost de 6 ari de pământ ca să vă puteţi ridica o casă la Budeşti, alături de moşia lui Voronin.  Puţin probabil să reuşiţi. Voronin a reuşit. Şi ştiţi de ce? Pentru că primăriţa de la Budeşti era în 2009 a PCRM. 

    V. MUNTEANU: Problemele până la urmă sunt două: pe de o parte aceste tranzacţii ilicite din care vin bani murdari şi doi: că pe contul acestor bani murdari, comunistii fac politică murdară.  De ce tac comunistii acest lucru în campania electorală? Şi unde merg banii comunistilor din aceste şi alte privatizări şi afaceri ilicite? Vă dau un singur exemplu. Comparăm Declaraţiile de venit şi averi ale lui Voronin pentru anii 2009 şi 2010. În 2009 Voronin declară acţiuni la Banca feciorului, FincomBank (în valoare la ziua de azi de 12,5 milioane de lei). În 2010 nu le mai găsim anunţate, dar nici trecute la alte surse de venit. Unde au mers, ce s-a făcut cu ei?. Răspunsul e simplu: au fost puşi în joc. Aceşti bani transpar în Campania electorală. Am o listă de 7 persoane, dintre cei care au făcut donaţii de sute de mii de lei pentru PCRM în această campanie, dar care în realitate sunt nişte oameni simpli, muncitori de rând, care nu au avut niciodată aceste venituri, dar care au apărut în listă doar din considerentul că activează în una din firmele-căpuşe ale aceluiaşi Oleg Voronin. E vorba de Moldconstruct-Market”. Concluziile le lăsăm pe seama Dumneavoastră.

    Departamentul de Comunicare și Imagine al PL

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com