• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Marian Cobzaru, Preşedintele Asociaţiei "Sveglio: Mens Sana-Sacrocuore" - Îmi place libertatea!

    Marian Cobzaru, Preşedintele Asociaţiei "Sveglio: Mens Sana-Sacrocuore" - Îmi place libertatea!

    30.01.2014  

    Pe data de 15 decembrie 2013, la Bologna(Italia), am avut ocazia să-l întîlnesc pe Mihai Ghimpu, Președintele Partidului Liberal, deputat în Parlamentul Moldovei, fost Președinte al Parlamentului, fostul și sperăm viitorul Președinte a Republicii Moldova. Am ţinut foarte mult să fiu prezent la această întâlnire deoarece cunosc valoarea omului și politicianului Mihai Ghimpu.  


    Președintele Ghimpu s-a deplasat la Bologna, Milano și Padova pentru a ţine un discurs în faţa tinerilor studenţi și a muncitorilor moldoveni; din delegaţia domnului deputat mai făcea parte printre alţii și domnul Prim-Vicepreședinte al PL, Anatol Şalaru.  Mesajul adresat, în mod special studenţilor , a fost de a-i îndemna să se întoarcă acasă și să se implice activ în societate deoarece numai cei care au trăit și au experimentat alt model de trai, modelul european și valorile sale,   pot schimba în bine și susţine mersul societăţii către schimbare și modernizare. Generaţia nouă poate schimba mersul lucrurilor în Republica Moldova și îndepărta ţara de Imperiul Răului.  
    În cadrul acestei  conferinţe domnul deputat Ghimpu primește din partea asociaţiei ”Sveglio” din Bologna, Constituţia Italiană(foto), semnată de Președintele Italiei, Giorgio Napolitano și de membrii Ssociaţiei, înmânată  de Președintele acesteia, Marian Cobzaru, cu mesajul: ”Sa ne aduceţi Moldova între statele Uniunii Europene”
      

    Pe data de 24 Noiembrie, în preajma Summitului de la Vilnius unde Republica Moldova a parafat acordul de asociere cu Uniunea Europeană, comunităţile de moldoveni au mers în capitalele europei și au îndemnat autorităţile să susţină aspiraţiile europene a Republicii Moldova. Așa am procedat și noi și am mers la Roma, la Columna lui Traian, simbolul istoriei noastre ca urmași ai romanilor și a limbii latine, unde au fost prezenţi patrioţi din diverse orașe ale Italiei. Am avut onoarea să dau citire declaraţiei adresată Ministrului Italian de Externe(foto), Emma Bonino,  în numele tuturor, care începe cam așa:
     ”Destinul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană: de câţiva ani Republica Moldova se străduieşte să facă pașii corecţi spre integrarea în Uniune iar astăzi acest parcurs de integrare europeană trebuie să continue chiar dacă sunt presiuni anti-democratice și anti-europene ce provin din extern. În următoarele zile Republica Moldova va semna Acordul de Asociere cu U.E. ce va transforma integrarea europeană într-un proces ireversibil. În ultimii ani ajutorul Italiei acordat Republicii Moldova a fost constant și pentru aceasta suntem recunoscători și mulţumim. Îndemnăm autorităţile statului să ne susţină în continuare și să  susţină aspiraţiile europene ale ţării noastre.”    
     
     

    Mihai Ghimpu, fiul lui Tudor şi Irina Ghimpu, s-a născut la data de 19 Noiembrie 1951, în localitatea  Coloniţa, municipiul Chişinău, într-o familie cu 4 fraţi: Visarion, Gheorghe, Simion şi Valentina,  el fiind mezinul familiei. A absolvit studiile Universitare la Facultatea de Drept-Universitatea de Stat din Moldova; din 1978 activează în calitate de jurist, ajungând şeful secţiei juridice la diferite întreprinderi, şi ca judecător al sectorului Râscani, Chişinău. Se încadrează în Mişcarea de Renaştere Naţională, iar în anul 1989 devine unul din fondatorii Frontului Popular. Între anii 1990-1998 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi deţine funcţia de Vicepreşedinte al Comisiei Juridice.
     Din 1998 este avocat, şeful biroului asociat de avocaţi „Credo”.  În 1998 este ales Preşedinte al Partidului Reformei, transformat în Partidul Liberal (PL) la Congresul II din 24 aprilie 2005. În urmă rezultatelor obţinute de Partidul Liberal în cadrul alegerilor municipale, Mihai Ghimpu a fost ales Preşedinte al Consiliului Municipal Chişinău, funcţie exercitată până în 2008.
    În urma alegerilor anticipate, partidele democratice acumulează mai multe voturi decât Partidul Comuniştilor şi Mihai Ghimpu(foto) devine Preşedinte al Parlamentului şi exercită interimatul funcţiei de Preşedinte al ţării, fiind ales cu votul a 53 de deputaţi din “Alianţa pentru Integrare Europeană”.
    De la această Alianţă ne asteaptam să facă corect toţi paşii spre integrarea republicii în Uniunea Europeană şi îndepărtarea de comunism. Încă o dată Europa ne întinde o mâna spre a merge în direcţia Bruxelles, iar clasa politică şi cei aflaţi la guvernare au datoria faţă de cetăţenii acestei republici, care i-au adus la putere, să reuşească.   Alianţa şi lupta acestei alianţe nu este numai a celor ce o alcătuiesc şi o susţin astăzi, dar mai ales este lupta şi alianţa generaţiilor viitoare.

    Este evident că cei aflaţi astăzi la Guvernare nu trag toţi în aceiaşi direcţie. Se aştepta o schimbare majoră odată cu înnoirea clasei politice, dar interesele unora şi altora sunt mai de preţ decât interesul ţării. Preşedintele liberal Ghimpu a fost iniţiatorul şi promotorul  proiectului de lege prin care limba română a devenit limba oficială a Republicii Moldova;  şi-a sesizat partenerii din Alianţa despre contrabandă, invitându-i pe aceştia să schimbe punctul de control  către Tiraspol, gaura neagră a Europei şi raiul contrabandiştilor.
    În loc să fie luate măsuri pentru a stopa asemenea situaţii, se pare că cei din Alianţă sunt deranjaţi de tot ceea ce face Ghimpu şi Partidul Liberal şi au ales să discrediteze şi să denigreze în faţă populaţiei numele acestuia prin minciuni şi jocuri murdare; unii au uitat educaţia primită la Iaşi şi acum privesc totul prin Palatul lor de sticlă…
    S-a contestat limba română ca limbă vorbită în Republica Moldova şi s-a scos istoria românilor din obiectele de la examenul de capacitate pentru a împiedica  copiilor studiul istoriei românilor. În interesul cui se face astfel de politică domnule Filat,  de ce una spuneţi şi alta faceţi? Cum vreţi să aderăm la Uniunea Europeană când se neagă adevărul istoric, pornind de la minciună?

    încetaţi cu mizeriile, minciunile şi  jocurile politice care fac rău poporului şi respectaţi promisiunile faţă de  cetăţenii care v-au pus în funcţie prin votul lor.  Nu aveţi dreptul să distrugeţi viitorul copiilor şi nepoţilor noştri, care trebuie să facă parte dintr-o familie europeană.
    Să studiem istoria! Viaţa şi prezentul nostru sunt corelate cu trecutul mai mult decât ne putem noi imagina. Pentru a înţelege prezentul este important să ne cunoaştem trecutul şi să nu ne repetăm greşelile. Informaţia este preţioasă, cine este informat este  puternic şi nu poate fi minţit cu uşurinţă. Numai un om ce-şi cunoaşte propriile rădăcini poate înflori şi creşte frumos chiar împotriva bătăilor vântului. De asta vă cer tuturor cu mare smerenie: studiaţi istoria neamului nostru, doar aşa vom putea răzbate şi străluci luminaţi de adevăr.  Cum spunea marele Nicolae Iorga “Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinţii”
    Domnule Deputat Mihai Ghimpu, nu lăsaţi ca aceşti oameni, care umblă cu minciună şi vor să prostească poporul, să izbândească; arătaţi-va încă o dată dragostea faţă de ţară şi oameni şi continuaţi lupta împotriva minciunii. Dumneavoastră supravegheaţi respectarea Constituţiei, a Actului de Independenţa a Drepturilor Fundamentale ale Omului şi din această cauză sunteţi atacat din toate părţile. Luptaţi pentru libertate, pentru că, mai devreme sau mai târziu, vom izbândi şi adevărul va triumfa aşa cum după o noapte lungă, vine o Zi cu Soare.
    Multe partide se folosesc de tragedia naţională şi de istoria noastră cruntă pentru a acumula capital politic, spun minciuni pentru a câştiga voturi, şi când într-adevăr ar putea face câte ceva pentru eroii acestui neam, se dau cu toţii la o parte. Aşteptăm ziua în care piatra instalată în memoria victimelor regimului comunist totalitar va deveni un monument şi ziua în care Mihai Ghimpu va arbora drapelul Uniunii Europene pe clădirea Preşedenţiei.

    Un om cinstit, puternic şi incoruptibil nu poate fi eliminat cu uşurinţă de pe scena politică; principala diferenţă dintre Ghimpu şi adversarii săi politici este că interesul acestora constă în ambiţii politice personale cu scopul de a pune mâna pe putere,  servindu-se de oameni şi instituţii în stil totalitar, despotic, pentru a-şi satisface poftele şi pentru a se îmbogăţi, minţind populaţia. Partidul Liberal cu siguranţă este mai curat după ce trădătorii s-au vândut lui Filat şi au trecut în tabăra lui.  Să stăm strâmb şi să judecăm drept, să nu pricepem totul cu mintea moldovanului de pe urmă.
    Numai implicarea tinerilor în politică poate schimba mentalitatea şi sistemul actual şi dovada vine de la Primarul Municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă(foto), cel mai tânăr primar din istoria oraşului şi cel mai tânăr primar din Europa. Rezultatele foarte bune la administrarea capitalei şi costurile minime pentru serviciile municipale arată că politica poate oferi şi modele reuşite.

     
    Poporul se va trezi într-un final şi va răzbate, iar cei care ne-au subjugat, ne-au minţit şi ne-au privat de libertate îşi vor prima răsplata. Cu aşa conducători nici baciul moldovan nu-şi mai acceptă soarta, până şi oile vor începe a muşca şi se vor înseta de dreptate; alegătorii le vor da cu barda în cap, la figurat desigur, şi îi vor termina politic.  Va fi la fel de dur ca adevărul şi la fel de neîndurător că dreptatea.



    Autor: Marian  Cobzaru, Preşedintele Asociaţiei de promovare socială "Sveglio:Mens Sana-Sacrocuore"

    Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
    30 ianuarie 2014
     
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com