• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  V. Munteanu - Luare de cuvânt la cea de-a doua moţiune de cenzură a bolşevicilor

    V. Munteanu - Luare de cuvânt la cea de-a doua moţiune de cenzură a bolşevicilor

    22.10.2013  
    Tovarăşe Vladimir Nicolaevici, 20 de ani este o aniversare; jubileu este la 50 de ani, iar eu am convingerea că bacteria comunistă din Republica Moldova nu va ajunge la sărbătorirea acestui jubileu!
    Stimate domnule Prim ministru, Iurie Leancă, sper că nu veţi urma halucinanta paradigmă de rezolvare a diferendului transnistrean a predecesorului dumneavoastră, şeful de partid, care la o întâlnire cu Evghenii Șevciuc, la Reşedinţa de Stat, a dat jos stema şi drapelul tricolor, ceea ce a fost un gest pe care îl poate încadra doar codul penal, a se vedea art. 347 al Codului Penal, profanarea simbolurilor de stat.

    „Adversarul meu e criza” spunea Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2009, adversarul nostru, al liberalilor, în această perioadă crâncenă, este înţelegerea incorectă şi insuficientă de către Coaliţia de guvernare a noţiunii statului de drept, ori art. 1, al 3 din Constituţia RM, care consfinţeşte principiul statului de drept şi care a stat la baza Hotărârii Curţii Constituţionale din 22 aprilie, prin care a plecat în nefiinţă Guvernul Filat, încă nu a fost conştientizat, în profunzime, de unii decidenţi importanţi.

    Spuneam în luarea mea de cuvânt, la cealaltă moţiune de cenzură iniţiată de comunişti, la porunca intempestivă a Moscovei, că acest Guvern încă nu a ajuns la faza sa crepusculară, dar, din păcate pentru voi, stimaţi colegi din executiv, acţiunile, contra cronometru, de violare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unei democraţii veritabile, vă apropie tot mai mult de zona de asfinţit a încrederii populare.

    Riscaţi ca dintr-un Guvern care strălucea, ca un rege în ziua încoronării, să vă transformaţi în mentalul colectiv, într-un executiv de mucava, într-un organism care întrupează germinaţia unui nevertebrat valoric.

    Da, comunismul, acea buruiană otrăvitoare a societăţii moldoveneşti care trebuie prăşită cu halebarda sau stropită cu vermorelul, atacă şi, uneori, o face foarte dur, dar asta nu înseamnă că trebuie să folosiţi aceleaşi arme, specifice dictaturilor, în lupta cu această năpastă socială .

    Moţiunea de cenzură contra activităţii Guvernului, examinată în şedinţa extraordinară de astăzi, are o legătură directă nu doar cu motivele invocate în motivarea acesteia, ci şi cu activitatea recentă a Guvernului, care, simţind nesiguranţa activităţii de mai departe, se dedă unor derapaje antidemocratice crase.

    Nu cred că există o altă explicaţie pentru recentul proiect înaintat de reprezentanţii Coaliţiei AeroBank, referitor la interzicerea transmisiunilor on-line a şedinţelor Guvernului, decât dorinţa de a camufla cât mai bine ineficienţa vădită a acestui cabinet de miniştri, pe care, iată, suntem nevoiţi să-l tolerăm, să-l răbdăm şi chiar să susţinem acele iniţiative, de altfel foarte rare, care se referă nemijlocit la parcursul nostru european.

    După ce a ratat într-un mod cert startul realizării angajamentelor asumate la învestirea sa, Guvernul Leancă depune tot efortul pentru a limita accesul publicului la realitatea dezolantă, omniprezentă în cabinetele guvernamentale.

    Având în continuare interese economice oligarhice şi de clan, artizanii înstrăinărilor frauduloase recente au decis să tragă obloanele în „cuibuşorul lor de nebunii”, probabil pentru a deveni insesizabili pentru conştiinţa publică.

    Noi nu putem să ascundem după perdea un Guvern, pentru a-i creşte ceafa în trei caturi, noi nu avem nevoie de un Guvern care, vezi Doamne, este ruşinos şi plin de pudoare, asemenea unei fătuci.

     

    Stimaţi colegi,

    În aceeaşi ordine de idei se încadrează şi proiectul de cenzurare, prin intermediul prestatorilor de servicii electronice, şi a site-urilor incomode mogulilor aflaţi în spatele monstruozităţii numite Coaliţie ProEuropeană.

    Având în vedere afinităţile partinice ale multor mijloace de informare în masă, Internetul reprezintă o ultimă redută inaccesibilă totalmente celor care îşi doresc împărţirea sferelor de influenţă economice şi politice şi mediatice.

    Această situaţie jenantă, cu perdeaua trasă la şedinţele de Guvern,  îmi trasează cumva o paralelă cu dezbaterile de la Strasbourg din procesul Mitropoliei Basarabiei, pe care l-a avut la CEDO, reprezentată strălucit de către avocatul şi teologul anglo-american John Warwick Montgomery.

    Ministrul justiţiei de atunci, comunistul Ion Morei, s-a adresat Curţii cu următoarele argumente, citez: „Este adevărat că nu am nici un precedent legal prin care să-mi susţin cauza. Este adevărat ca oponentul meu a prezentat un număr considerabil de precedente în sprijinul cauzei sale – legalizarea Mitropoliei Basarabiei, dar, în ciuda acestui fapt, tot nu trebuie să-i daţi câştig de cauza, căci, dacă legalizaţi Mitropolia Basarabiei, Ţara va exploda! Moldova va dispărea! Va fi o revoluţie!”

    Iată că, după legalizarea Mitropoliei Basarabiei, nu a explodat nimic, Republica Moldova nu a dispărut, iar revoluţie a fost şi continuă să fie doar în mintea veşnic tulbure a comuniştilor de ieri şi de astăzi, a celor din PCRM, dar mai ales a celor din afara acestui partid, al ruşinii şi al necinstei.

    Oare poate fi proeuropean un Guvern, dacă îşi condiţionează eficienţa prin limitarea transparenţei decizionale? Sunt mai mult decât sigur că nu, mai degrabă aceste năravuri par a fi împrumutate de la Vladimir Vladimirovici Putin, pe care unii de la noi, tot încearcă să-l reproducă prin mimetism.

    Prin legea 191 din 08 mai 2003, a fost redimensionat sistemul judecătoresc din Republica Moldova, renunţându-se la Tribunale în favoarea unei arhitecturi de instanţe judecătoreşti în trei trepte.

    Domnilor guvernanţi, trebuie să ştiţi că, din păcate pentru dumneavoastră, tribunalele de conştiinţă ale poporului nu au putut fi lichidate nici de comunişti şi nici dumneavoastră să nu încercaţi să faceţi acest lucru, căci, la ora scadenţei, atunci când Măria Sa, alegătorul, este adevăratul suveran al acestei frânturi de Ţară, veţi fi impuşi să treceţi pe sub furcile caudine ale propriilor voastre metehne politice şi atunci carnea politică a unora va mirosi a scândurică de salcâm, iar epitaful politic va fi scurt, dar plin de noime.

    Facţiunea Partidului Liberal nu va susţine această moţiune de cenzură şi consideră că Federaţia Rusă trebuie să-şi retragă necondiţionat armata şi muniţiile de pe teritoriul nostru aflat, încă, sub ocupaţie rusească, aceasta fiind unica soluţie pentru rezolvarea acestui conflict îngheţat.


    Valeriu Munteanu, Vicepreşedinte PL,
    Preşedintele Fracţiunii Liberale în Parlament

    sursa: munteanu.md

    Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
    22 octombrie 2013
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com