În Republica Moldova a devenit deja o tradiție ca politicienii cu pâinea și cuțitul în mână să recroiască legislația după bunul lor plac. Iar pentru a vă convinge de acest lucru voi aduce doar câteva cazuri: în 1998, partidele ajunse la putere, au decis să facă așa-numita reformă a partidelor, îndreptată împotriva partidelor mici, punându-se la cale dispariția acestora sub motivul ”onorabil” că e nevoie de a limpezi eşichierul politic; în 2000 a avut loc reforma constituțională care, pe lângă părțile ei bune și proaste, urmărea scoaterea unor concurenți din preconizata cursă prezidențială; tot în același an, s-a înfăptuit așa-zisa mică reformă electorală, care stabilea majorarea pragului electoral până la 6%, pentru a împiedica anumite partide să acceadă în Parlament; după venirea comuniștilor la putere, a fost promovată o altă „reformă” ce prevedea reînregistrarea anuală a partidelor, ca un pretext pentru înlăturarea formațiunilor politice incomode din politică(sub valul de presiune publică ce s-a ridicat, această ”reformă” a fost revocată). În ultima perioadă, am asistat din nou la un șir de ”reforme” care au același scop – de a elimina pe cineva din viața politică, de a-i distruge pe unii și a-i înălţa pe alții. Mă refer aici și la modificările ce au vizat mai întâi introducerea, apoi anularea sistemului electoral mixt, și la modificările privind majorarea pragului electoral, și la modificările privind Curtea Constituțională și statutul judecătorilor acestei instanțe, și la modificările privind Centrul Național Anticorupție, și la modificările privind prerogativele Premierului interimar etc. În stilul tradiției de care am vorbit mai sus, are loc o recroire a legislației pornind de la interesele de moment ale politicienilor.

În context, aș dori să amintesc ce s-a întâmplat cu acei care au îndrăznit să pună interesele personale și de partid mai presus decât interesul țării de a avea o legislație stabilă și reguli clare de joc pentru toți. Iurie Roșca, venind cu ideea reformei constituționale din 5 iulie 2000, a pus fără să vrea umărul la preluarea de către comuniști a puterii pentru mai bine de opt ani, iar cele două mandate de Președinte al țării obținute de Vladimir Voronin, pot fi considerate drept meritul indirect(2001), iar apoi meritul direct(2005) al ex-liderului PPCD. Ulterior, anume comuniștii au determinat căderea dramatică a politicianului Iurie Roşca şi a formaţiunii pe care o conducea. Mircea Snegur și Dumitru Diacov, care împreună cu partidele lor au susţinut în 2000 majorarea pragului electoral de la 4% la 6%, în 2001 nu au trecut acest prag, acumulând circa 5% din voturi. Adică, dacă nu se gândeau cum să-și ”îngroape” oponenții și nu majorau pragul electoral, acești politicieni ar fi acces în Parlament în 2001 și comuniștii nu ar fi avut o majoritate constituțională în următorii patru ani. Victor Stepaniuc, autorul inițiativei cu reînregistrarea anuală a partidelor, după ce a părăsit rândurile fostului partid de guvernare, fiind acum în fruntea unei formațiuni extraparlamentare, ar fi resimțit din greu efectele propriei inițiative, dacă aceasta ar fi rămas în vigoare.

În situația în care ne-am pomenit, avem toate motivele să presupunem că efectele modificărilor legislative din ultima perioadă se vor întoarce împotriva celor care le-au promovat. Apropo, unele efecte de acest gen se resimt deja. Valul de critici ce vine din Occident a transformat partidul ce se credea până mai ieri locomotivă a integrării europene a Republicii Moldova într-un oponent deschis al Bruxeless-ului. Această formațiune continuă să se afle în cădere liberă și nu este exclus că majorarea pragului electoral, operată împotriva unor oponenți politici, ar putea să se întoarcă împotriva sa în cel mai scurt timp posibil. La fel e și cu celelalte legi, căci Premier interimar nu va fi pentru tot restul vieții una și aceeași persoană, ca să beneficieze de noile împuterniciri, după cum și Guvernul nu tot timpul va fi condus de reprezentantul acestui partid, ca să poată folosi în scop propriu CNA. Ca să nu mai vorbim de abrogarea legii ce interzicea votarea în baza pașapoartelor sovietice sau de anularea altor modificări legislative anterioare, care sporesc șansele electorale ale comuniștilor. Astfel, PLDM ar putea contribui la revenirea comuniștilor la putere.

Făcând însă abstracție de denumiri de partide și nume de politicieni, trebuie să constatăm existenţa unei probleme extrem de grave în Republica Moldova. Neavând o stabilitate legislativă, o stabilitate politică şi reguli clare de joc, țara noastră nu va avea degrabă șansa să se alăture marii familii a democrațiilor europene, să devină un veritabil stat de drept. Uniunea Europeană nu va accepta nicicând în rândurile sale societăți, țări conduse de politicieni care nu pot face diferență între interesul personal și interesul major al statului. Mai mult decât atât, chiar și în afara UE, un stat nu se va putea niciodată dezvolta normal în condițiile în care se va ghida nu de principii și valori, ci de interesele de moment ale cuiva. Este o temă de discuție serioasă, la care trebuie să cugetăm împreună și să acționăm în consecință. În caz contrar, va fi tot mai dificil să sperăm la un viitor democratic și european pentru Republica Moldova.