• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Cadrul instituţional şi legal de funcţionare a fondurilor ecologice, discutat la Ministerul Mediului

    Cadrul instituţional şi legal de funcţionare a fondurilor ecologice, discutat la Ministerul Mediului

    25.01.2013  

    Vineri, 25 ianuarie 2013, a avut loc o ședință de lucru moderată de ministrul mediului Gheorghe Șalaru, în cadrul căreia a fost pus în discuție proiectul Regulamentului cu privire la Fondul Ecologic Național (FEN) și proiectul Manualului operațional al FEN.

    La ședință au participat reprezentanți ai Ministerului Mediului și experți din cadrul proiectului ”Consolidarea capacității pentru implementarea reformei fiscale în domeniul mediului pentru realizarea priorităților naționale și globale de mediu”, finanțat de Fondul Global de Mediu (GEF) și implementat de către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare PNUD Moldova.

    Proiectul menționat are ca scop efectuarea unei analize profunde a cadrului instituțional și legal de funcționare a fondurilor ecologice și identificarea soluțiilor pentru eficientizarea activității și sporirea gradului de transparență a acestora.

    Participanții la ședință au discutat despre optimizarea structurii existente sau crearea unei noi structuri a FEN, care ar permite îmbunătățirea guvernanței, a ciclului de proiect, a priorităților de finanțare a proiectelor, dezvoltarea capacității de absorbție a investițiilor financiare în sectorul de mediu.

    Ministerul Mediului al Republicii Moldova

    www.mediu.gov.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com