• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Viceprim-ministrul Mihai Moldovanu a prezidat şedinţa Comisiei privind problemele oamenilor vârstnici

    Viceprim-ministrul Mihai Moldovanu a prezidat şedinţa Comisiei privind problemele oamenilor vârstnici

    23.01.2013  

    La 22 ianuarie curent a avut loc şedinţa „Comisiei privind problemele oamenilor vârstnici", la care au participat reprezentanţi ai diferitor autorităţi, precum Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Economiei etc. precum şi reprezentanţi ai societăţii civile - ONG-uri active în domeniul problemelor oamenilor vârstnici.

    Unul din subiectele abordate în cadrul şedinţei a fost cel al estimării impactului „Ajutorului pentru perioada rece a anului" (APRA) asupra persoanelor în etate. Dna D. Popescu, şef de direcţie în cadrul MMPSF, a relatat despre creşterea numărului de beneficiari, din numărul celor mai nevoiaşe persoane. S-au pus în discuţie momentele de îmbunătăţire a alocării prestaţiilor respective. În acest context, viceprim-ministrul M. Moldovanu a punctat asupra unei serii de momente ce trebuie să se regăsească în curând, la etapa de adoptare a modificărilor la Legea 133 din 13.06.08 „Cu privire la ajutorul social".

    Despre măsurile suplimentare întreprinse întru susţinerea persoanelor în etate au relatat reprezentanţi ai Direcţiilor Asistenţă Socială ale Consiliilor municipale Chişinău şi Bălţi - acţiuni binevenite de ajutorare, inclusiv la capitolul compensării plăţilor pentru agentul termic, cantina socială, acţiuni de binefacere etc.

    De asemenea, a fost ascultată o evaluare asupra acţiunilor întreprinse în 2012 - „An al îmbătrânirii active şi al Solidarităţii între generaţii", pregătită de Comisia Naţională Populaţie şi Dezvoltare. În cadrul acesteia, Dna L. Rotaru, secretar al CNPD,  a informat audienţa asupra procesului ireversibil de îmbătrânire a populaţiei R. Moldova, asupra necesităţii stringente de implicare a persoanelor în vârstă în activităţile societăţii, dar şi a susţinerii acestui contingent de populaţie.

    În cadrul şedinţei cu relatări, prezentări, dar şi întrebări şi propuneri către autorităţi au avut posibilitatea să se pronunţe o serie de ONG-uri, precum „Asociaţia Veteranilor din R. Moldova", Asociaţia „HOMECARE", Asociaţia „Centrul de îngrijiri paliative Carolina de Nord", ultimele asociaţii, fiind în contact permanent cu reprezentanţii Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei dar şi Ministerului Sănătăţii, Primăriei mun. Chişinău - acordând servicii complementare celor oferite de instituţiile statului. Dl M. Moldovanu a menţionat rolul acestor parteneri în ameliorarea condiţiilor persoanelor vârstnice, în suferinţă, şi a îndemnat la preluarea acestor modele de succes de servicii sociale în cât mai multe raioane ale Republicii Moldova.

    Guvernul Republicii Moldova

    www.gov.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com