• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  La Chişinău va avea loc Adunarea anuală a Biroului Conferinţei Autorităţilor Regionale şi Locale a Parteneriatului Estic

    La Chişinău va avea loc Adunarea anuală a Biroului Conferinţei Autorităţilor Regionale şi Locale a Parteneriatului Estic

    12.09.2012  

    Pe data de 17 septembrie a.c., la Chişinău va avea loc adunarea Biroului Conferinţei Autorităţilor Regionale şi Locale a Parteneriatului Estic (CORLEAP). La reuniune sunt aşteptaţi oficiali din 15 state europene, în total peste 100 de persoane - membri CORLEAP, reprezentanţi ai Adunării Regiunilor Europene, primari de oraşe,  politicieni regionali etc.

    De menţionat că este pentru prima dată când Reuniunea CORLEAP se va desfăşura în afara graniţelor Uniunii Europene şi vine ca urmare a alegerii, la 30 mai curent, a primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, în calitate de copreşedinte al CORLEAP.

    La eveniment vor fi prezenţi oaspeţi de rang înalt, printre care:

        - Kristalina Georgieva, Comisar European pentru Cooperare Internaţională şi Afaceri Umanitare
        - RamónLuis ValcárcelSiso, preşedintele Comitetului Regiunilor;
        - Mercedes Bresso, ex-preşedinte CoR şi copreşedinte CORLEAP;
        - Gerard Stahl, Secretar General al Comitetului Regiunilor, dar şi membrii CORLEAP din cele 6 ţări ale Parteneriatului Estic - Armenia, Azerbaijan, Ucraina, Belarus, Georgia şi Moldova.

    Conferinţa va aborda probleme ce ţin de reforma administraţiei publice la nivel local şi regional, dezvoltarea democraţiei locale şi necesităţile specifice ale autorităţilor locale şi regionale care ar trebui luate în consideraţie de către UE în programele sale de finanţare. Totodată, vor fi  prezentate exemple de proiecte de succes.

    Conferinţa Autorităţilor Regionale şi Locale a Parteneriatului Estic a fost creată în anul 2011, având drept scop stabilirea unei platforme de dialog dintre autorităţile locale şi regionale din ţările partenere şi UE. Reuniunea inaugurală a biroului CORLEAP a avut loc la Poznan, la 8 septembrie 2011.

    Scopul CORLEAP este de a oferi Parteneriatului Estic o dimensiune teritorială, dar şi de a implica autorităţile locale şi cele regionale în această iniţiativă politică. CORLEAP aspiră spre facilitarea stabilirii de contacte, a schimbului de experienţă între regiuni şi oraşe şi promovarea cooperării inter-municipale şi inter-regionale, rezultatul scontat fiind crearea oportunităţilor pentru o cooperare activă între autorităţile regiunilor din Uniunea Europeană cu cele din Europa de Est. Platfoma reuneşte 36 de primari şi politicieni regionali din Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Moldova, Ucraina şi UE.

    Locaţia: Leogrand Hotel & Convention Center (Sala Nistru),  Mitropolit Varlaam str. 77, ora: 11.30

    Traducerea va fi asigurată în limbile română, engleză şi spaniolă.

    www.chisinau.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com