• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Discursul Preşedintelui PL Mihai Ghimpu în cadrul Masei rotunde de la Vilnius „Moldova şi Lituania în drumul lor spre Europa secolului XXI”

    Discursul Preşedintelui PL Mihai Ghimpu în cadrul Masei rotunde de la Vilnius „Moldova şi Lituania în drumul lor spre Europa secolului XXI”

    16.07.2012  

    Stimaţi Domnilor şi Doamnelor,

    Tema conferinţei noastre – „Moldova şi Lituania în drumul lor spre Europa secolului XXI” – este o temă mai mult decât dificilă. Este o temă dureroasă. Pentru că pentru noi ea răsună astăzi ca şi îndemnul, ca şi chemarea unui prieten, împreună cu care am pornit odată pe lungul drum al libertăţii. Acest prieten al nostru – Lituania – a avut şansa să parcurgă rapid o bună parte de drum. Noi, însă, am rămas, din păcate, mult în urmă.

    Le mulţumesc organizatorilor pentru inspiraţia de a formula în felul acesta subiectul dezbaterii noastre, un mod care sugerează şi doreşte să ne apropie, să reducă distanţele, să anuleze diferenţele. Aceste diferenţe însă sunt majore, nu pot fi anulate cu bagheta magică, de aceea cred că ar trebui să ne preocupăm mai îndeaproape de ele.

    Ce ar trebui deci să facem pentru a fi siguri că ne aflăm pe acelaşi drum? Ce ar trebui să întreprindem, ca oameni politici, pentru a fi siguri că și Republica Moldova va atinge în final acelaşi obiectiv?

    Există, aşa cum am afirmat mai sus,  câteva diferenţe majore. Anume ele trebuie înlăturate pentru a ne asigura că viitorul pe care dorim să-l construim împreună va arăta aşa cum ni-l imaginăm acum.  Prima diferenţă care urmează a fi înlăturată este cea geopolitică. Republica Moldova trebuie să facă parte din sistemul de securitate european, aşa cum face parte Lituania. Cu alte cuvinte, trebuie să ne orientăm clar, din acest moment 2012, spre obiectivul de aderare la Alianţa Nord-Atlantică. Mai mult, personal consider că noi ar trebui să aderăm la NATO înaintea aderării la Uniunea Europeană. Aceasta va face ca procesul de aderare la UE să fie mai scurt şi mai uşor de parcurs.

    A doua diferenţă majoră este că Lituania a devenit membră a UE din 2004; noi suntem abia la etapa de negociere a Acordului de Asociere. Noi ştim că Lituania a avut negociatori puternici şi a negociat în mod strălucit acest Acord, ca de altfel şi Acordul de Aderare propriu-zis. În acest moment, transmiterea acestor cunoştinşe şi experienţe către negociatorii moldoveni ar fi foarte benefică.

    Şi, în sfârşit, a treia diferenţă majoră este că Lituania a obţinut retragerea armatei ruse de pe teritoriul său încă de la începutul perioadei de independenţă, iar Republica Moldova – deocamdată, nu. După cum vă daţi seama, nu există niciun „conflict transnistrean”. Rusia a inventat acest conflict, în special pentru europeni şi americani, cu scopul de justifica ocupaţia militară a Republicii Moldova.

    Iată, aşadar, trei diferenţe majore dintre Lituania şi Republica Moldova. În acelaşi timp, ele sunt şi trei probleme existenţiale ale statului Republica Moldova, dar şi trei obiective strategice în drumul nostru împreună spre Europa secolului XXI.
    Doamnelor şi Domnilor,

    Pe alt plan, cel al evoluţiilor interne, aş putea afirma că Republica Moldova se află în tranziţie - de la un sistem de cutume şi tipare socio-politice de sorginte sovieto-asiatică spre sistemul de valori europene. Este o stare amestecată şi destul de confuză, care face ca o parte a populaţiei, nu majoritară, să mai fie prizoniera unei nostalgii după imperiul sovietic. De fapt, numeric vorbind, este vorba în principal de aşa-zisa „minoritate imperială”, după definiţia lui Constantin Tănase, care până în prezent a refuzat integrarea în societatea noastră – integrare prin acceptarea şi asumarea adevărului istoric şi ştiinţific. Pentru această minoritate, ziua de 28 iunie 1940 mai este ziua eliberării, şi nu a ocupaţiei sovietice a Basarabiei.

    De asemenea, mai am în vedere „electoratul captiv” al partidului comuniştilor, fidelizat printr-o îndelungată asistenţă socială exagerată, din punctul meu de vedere nesusţinută şi nejustificată de evoluţiile economice interne. În realitate, avem de a face cu un soi de „parazitism social”, cultivat de fostul regim comunist în mediul unor categorii sociale. La acestea mă refer când spun „electoratul captiv”.     

    Această stare de tranziţie se va încheia, cu siguranţă, după ce trecem prin purgatoriul de foc al decomunizării şi desovietizării. Procesul a început în 2009 şi probabil va mai continua câţiva ani.

    Concomitent, transformarea, chiar aş zice europenizarea societăţii, modernizarea statului pot fi realizate doar prin legi, instituţii, politici, practici şi standarde europene. Acest proces are loc în prezent, dinamismul reformelor este destul de accentuat, aprecierile care vin de la Bruxelles ne bucură, dar noi totuşi nu suntem satisfăcuţi. Efectele pozitive pentru viaţa cetăţenilor – şi mă refer aici în primul rând la nivelul de trai şi la Justiţie – se lasă aşteptate.

      Stimaţi Domnilor şi Doamnelor,

    Este vorba de viitorul nostru. Pentru a fi alături de Lituania în Europa secolului XXI, Republica Moldova trebuie să înlăture cu hotărâre şi perseverenţă politică cele trei diferenţe majore care ne despart: aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, aderarea la Uniunea Europeană, retragerea de către Rusia a trupelor militare din Transnistria. Credinţa mea fermă e că, cu ajutorul prietenilor, între care numărăm şi Lituania, vom reuşi să realizăm acest proiect.

    Vă mulţumesc pentru amabilitatea şi prietenia Dumneavoastră!

    Vilnius, 13 iulie 2012

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com