• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Deputatul Valeriu Munteanu: Comuniştii de astăzi, ca şi predecesorii lor, sunt dispuşi să jertfească bunăstarea oamenilor doar pentru propriile privilegii

    Deputatul Valeriu Munteanu: Comuniştii de astăzi, ca şi predecesorii lor, sunt dispuşi să jertfească bunăstarea oamenilor doar pentru propriile privilegii

    08.07.2012  

    Mereu am ştiut că seminţeniile lui Stalin, care au mai rămas pe acest pământ, răvăşit de soartă şi de conducători fără coloană vertebrală, nu împărtăşesc întru totul grijile, preocupările, bucuriile şi, mai ales, necazurile poporului nostru, fiind doar exponenţi şi portavoce fidelă a ocupanţilor, însă nu m-am gândit vreodată că aceştia pot să-i vrea rău poporului nostru, să-i dorească sărăcie, mizerie și nevoi.

    Săptămâna aceasta primul secretar al PCRM, tovarăşul Vladimir Voronin a adresat o scrisoare deschisă Comisarului UE pentru extindere şi politică europeană de vecinătate Štefan Füle, unde, printre altele, spune:

        „…Cu toate acestea, am rămas profund surprins să aflu că pentru aşa numite «progrese» înregistrate de actuala guvernare din Republicii Moldova, acum cîteva zile, Uniunea Europeană a luat decizia politică de a acorda conform principiului «mai mult pentru mai mult» un grant suplimentar, în cadrul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat […] Sînt ferm convins că asemenea generozităţi din partea structurilor europene nu pot fi întîmplătoare şi necondiţionate.“

    Acest text, semnat de un fost şef de stat (!), trădează adevărata faţă a comuniştilor, dispuşi să înrăutăţească viaţa populaţiei doar pentru a reveni la putere. Aceşti politruci, care nu obosesc să ne înveţe adevărata grijă pentru popor şi statalitate, îndeamnă reprezentanţii Uniunii Europene să nu mai acorde sprijin Republicii Moldova, temându-se că deschiderea instituţiilor comunitare faţă autorităţile de noastre, va aduce un plus de imagine Alianţei pentru Integrare Europeană.

    La fel predecesorilor săi, comuniştii de astăzi sunt dispuşi să jertfească bunăstarea oamenilor doar pentru propriile privilegii, mergând pe principiul josnic: „cu cât mai rău, cu atât mai bine”.

    Privită din acest punct de vedere, scrisoarea septuagenarului Vladimir Nikolaevici, ne demonstrează, o dată în plus, adevăratele intenţii ale comuniştilor „moderni“, Voronin şi ciracii săi au nevoie de o populaţie oropsită, lesne manipulabilă, o populaţie analfabetă, necunoaşterea fiind principalul aliat al comuniştilor de ieri şi de azi, o populaţie dezrădăcinată şi deznaţionalizată, uşor dirijabilă spre false idealuri.

    Voronin, stă în această perioadă cu termometrul în mână și când temperatura trece de 35 de grade, acesta jubilează, scoate o sticlă de votcă rusească, din colecția de președinte și face cinste la toată lumea, dar ce, ajunge o sticlă de votcă, dacă la partid vine Marc Tkaciuk sau Vladimir Vitiuc?

    Seceta cumplită din acest an este o adevărată sărbătoare pentru comuniști, un motiv de speculații și propagandă nemaipomenită, să vedeţi cum o să meargă aceștia printre agricultori cu idei de genul: „nu plouă din cauza Alianţei, când era Voronin preşedinte, ploua la timp și grâul creștea până la brâu şi nu până la glezne sau genunchi”, iar absolvenților de liceu le vor spune: „când o să fim la putere, toată lumea o să ia la BAC doar note de 10, iar cei din Komsomol, chiar mai mult; nimeni n-o să fie obijduit, toată lumea o să poată copia, iar fiţuicile o să le pregătească, conştiincios, însăşi neobosita Inna Şupac”.

    Desigur că fiecare partid are drept obiectiv principal obținerea puterii politice întru reprezentarea intereselor cetățenilor, dar în același timp orice partid responsabil (iar comuniştii, cu siguranţă, nu sunt responsabili), înțelege în egală măsură că mai devreme sau mai târziu o sa ajungă în opoziție, pentru că așa este construit orice sistemul democratic, iar în opoziție trebuie să muncești la fel pentru bunăstarea oamenilor și nu pentru destabilizare, haos și panică, precum trudesc acum comuniștii.

    Blogul deputatului Valeriu Munteanu http://munteanu.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com