• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Organizaţia PL orăşenească din Ştefan Vodă şi-a ales conducerea

    Organizaţia PL orăşenească din Ştefan Vodă şi-a ales conducerea

    26.06.2012  

    Duminică, 24 iunie 2012, s-a desfăşurat şedinţa organizaţiei PL orăşeneşti din Ştefan Vodă.

    Potrivit ordinii de zi, la şedinţă au fost discutate probleme ce ţin de activitatea organizaţiei, alegerea membrilor Biroului permanent orăşenesc, a comisiei de cenzori şi a preşedintelui organizaţiei din oraşul Ştefan Vodă.

    Participanţii la şedinţă au propus 4 candidaturi la funcţia de preşedinte al organizaţiei. Cu majoritatea voturilor celor prezenţi, în funcţia de preşedinte al organizaţiei PL din oraşul Ştefan Vodă a fost aleasă Stela Lazarev, vicepreşedinte – Lilian Zavalisca, secretar – Nicolae Cibotari.

    “Noi vom depune toate eforturile pentru a duce schimbarea până la capăt”, a menţionat Stela Lazarev, preşedintele ales al organizaţiei din oraşul Ştefan Vodă. “Le mulţumesc tuturor pentru încredere şi pentru votul acordat. Vom demonstra şi în continuare că suntem o forţă şi vom reuşi să facem multe lucruri bune pentru locuitorii oraşului nostru”, a adăugat Stela Lazarev.

    Vicepreşedintele organizaţiei Lilian Zavalisca le-a urat tuturor celor prezenţi succes, răbdare şi perseverenţă în activitatea lor. “Ştim că nu va fi uşor, dar ne vom strădui să ducem la bun sfârşit tot ceea ce ne-am propus să facem. Mă bucură faptul că organizaţia noastră are forţe noi. Vom continua activitatea noastră până vom reuşi să aducem bunăstare în oraşul unde noi toţi locuim, oraşul Ştefan Vodă”, a precizat Lilian Zavalisca.

    Ulterior, a fost desemnată componenţa Biroului permanent şi a comisiei de cenzori a organizaţiei orăşeneşti Ştefan Vodă.

    Departamentul Imagine şi Comunicare al PL

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com