• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Biciclete gratis la Chişinău. Dorin Chirtoacă: Transportul cu bicicleta trebuie să facă parte din infrastructura urbană

    Biciclete gratis la Chişinău. Dorin Chirtoacă: Transportul cu bicicleta trebuie să facă parte din infrastructura urbană

    25.06.2012  

    Doritorii de a face plimbări cu bicicleta prin capitală vor avea această posibilitate începând cu ziua de sâmbătă, 23 iunie. Bicicletele pot fi împrumutate gratis timp de o oră doar cu buletinul. Acţiunea face parte din proiectul social „Veloo”, iniţiat în România.

    Cele 25 de biciclete puse la disponibilitatea oamenilor sunt pentru trei categorii de vârsta şi pot fi luate din Parcul Central, zona hotelului Codru. Acţiunea are drept scop promovarea modului de viaţă sănătos, atât prin intermediul sportului, cât şi a unui mediu ecologic. Iniţiatorii proiectului vor organiza şi diverse concursuri.

    Primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a declarat la ceremonia de lansare a proiectului că pietonul este prioritatea numărul 1. Acesta este urmat de biciclişti, transportul public şi, în ultimul rând, transportul privat.

    „Acesta este primul pas la capitolul biciclete în spaţiul public în municipiul Chişinău. Sunt convins că de aici se vor extinde lucrurile din ce în ce mai mult în vederea popularizării acestui tip de transport. Vom face astfel încât transportul cu bicicleta să facă parte din infrastructura urbană”, a menţionat Dorin Chirtoacă.

    Bicicletele pot fi împrumutate 7 zile pe săptămână. Veloo este un proiect pilot realizat de Asociaţia Obştească pentru Susţinerea Comunităţilor Locale „Cutezătorul”. Partener oficial este compania Orange. Proiectul a derulat cu sprijinul Primăriei municipiului Chişinău, AIESEC Chişinău şi Liceului Teoretic român – francez Gheorghe Asachi. 

    www.info-prim.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com