• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Apartamente reconstruite în satul Răzeni, raionul Ialoveni pentru trei familii de refugiaţi

    Apartamente reconstruite în satul Răzeni, raionul Ialoveni pentru trei familii de refugiaţi

    14.06.2012  

    Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi  (UNHCR) a transmis patru apartamente autorităţilor locale din satul Răzeni, raionul Ialoveni, care au fost reconstruite pentru a găzdui refugiaţii, în cadrul Proiectului de Integrare Locală co-finanţat de UE/UNHCR.

    Prezentă la eveniment, dna Ana Vasilachi, viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a menționat că practica de a acorda azil persoanelor care fug de persecuție în țări străine este una dintre cele mai străvechi timpuri.

    ”De accea, protecția refugiaților a devenit mandatul de bază al Agenţiei ONU pentru Refugiaţi, creată în acest scop.  De la înfiinţarea sa, Înaltul Comisariat ONU pentru refugiaţi a acordat protecţie şi asistenţă la zeci de milioane de refugiaţi din toată lumea. Astăzi, asistăm cu toţii la un eveniment similar, cînd familii de refugiaţi din diferite ţări vor primi cheile de la locuinţele care vor deveni  adăpostul unde se vor simţi acasă, se vor simţi protejaţi, liniştiţi şi, sperăm vor privi cu încredere în ziua de mîine”, a subliniat dna Ana Vasilachi.

    Totodată, dna viceministru a mulțumit tuturor partenerilor  pentru susţinerea în realizarea lucrurilor frumoase prin intermediul acestui proiect şi a adus sincere felicitări familiilor  care primesc aceste locuinţe.

    Scopul proiectului finanţat de către Uniunea Europeană şi cofinanţat  de Înaltul Comisariat ONU pentru refugiaţi care a venit în susţinerea Guvernului Republicii Moldova, oferindu-i posibilitatea de a-şi consolida capacităţile în acţiunile de susţinere a persoanelor şi familiilor refugiate care au ales drept ţară gazdă Republica Moldova.

    În context, dna viceministru a mulţumit cu această ocazie UNHCR şi Uniunii Europene, precum și autorităților locale din satul Răzeni pentru efortul depus și implementarea cu succes a proiectului.

    UE a alocat jumătate de milion de euro pentru reconstrucţia caselor pentru familii refugiate în Moldova. "Fără suportul plin de entuziasm al primarilor şi consiliilor din satele Mereni şi Răzeni, care au oferit clădirile ruinate UNHCR, pentru a fi renovate în apartamente, acest proiect pilot privind locuinţele, nu ar fi fost posibil de realizat," a spus Peter Kessler, Reprezentantul UNHCR.

    Alte patru familii de refugiaţi din Rusia, Armenia, Palestina şi Sudan au primit apartamentele reconstruite în Mereni, în luna martie curent.

    www.mpsfc.gov.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com