Astăzi, cred că mii de ochi înlăcrimaţi şi inimi sângerânde se îndreaptă din toate părţile românești spre Basarabia noastră plăpând și mii de români de pretutindeni sunt gând în gând cu noi, cei care pe parcursul a două sute de ani am trăit în amărăciunea iobăgiei care a dat peste noi.

Este o zi de doliu, dar, cu părere de rău, pe alocuri se mai aud și chiote de veselie, pe alocuri această veselie este chiar oficială, dar noi prelungim în continuare să ne amintim de ceea ce s-a întâmplat pe acest teritoriu pe parcursul a 200 de ani și se aude cum strigă slabii și cei asupriți către noi de glasul dulcei Basarabii care de un veac este sub cruntul jug cel de calmâc. În acești 200 de ani Basarabia a fost și legată și de ștreang înălțată. Iar marele Eminescu lăsa poezie dedicată acestei fărădelegi. Se întreabă: E moartă? Sau poate numai doarme.

Și mă întreb și eu, suntem morți sau numai dormim somn voinicește, căci așa și scrie Sfântul Ioan în Scriptură: „La început a fost cuvântul și cuvântul era Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul”. Dar dormim prea liniștiți, deoarece această sfântă taină o știu și dușmanii noștri care întorc această sfântă taină în interesul lor personal. Pe lângă acele războaie pentru teritorii și avuții, pe lângă acele deportări, pe lângă acea foamete și nelegiuiri, pe lângă acele ridicări de clase întregi de profesori, biserici cu credincioși cu tot cu preoți a fost și este un alt război, cu mult mai crâncen și cu mult mai imoral – războiul cuvintelor, deoarece pentru a nimici un popor este necesar să îi arzi cărțile, să-i ștergi memoria, să-i uiți istoria, să-i neglijezi limba, de toate aceastea noi am avut parte. Cineva ne-a scris alte cărți, cineva ne-a inventat o altă istorie, cineva ne-a dat o altă cultură și, cu părere de rău, mulți dintre ai noștri au acceptat. Războiul cuvintelor este cel mai crâncen și cel mai imoral, așa cum spunea Ion Drută cuvintele se aseamănă cu boabele de grâu, dar de multe ori boabele de grâu sunt mâncate de gârgâriţe și atunci din aceste boabe rămâne numai pojghița, rămâne numai coaja. În caz că pleci la moară cu acest grâu poți să te întorci în acest caz cu câţiva saci de tărâţă, dar nu cu făină tecluită cum ziceau străbunii noștri.

Războiul cuvintelor pe care noi încă nu l-am câștigat deoarece încă dacii spunea că esenţa neamului nostru constă din 5 elemente: steagul, credința, limba, istoria, datina și tradiția. Uitați-vă că în această chintesență a dacilor se lovește timp de 200  de ani şi azi, de asemenea, continuă să fie atacat drapelul, este atacată limba noastră, este atacată istoria noastră, este atacată viața noastră, este atacată tradiția noastră, esența noastră.
Războiul cuvintelor încă nu e câștigat și atâta timp cât cei veniți de pe aiurea sunt mari și tari, iar noi cei de aici suntem mici comparativ cu plebea sclavă şi cât timpu mârşava lor faptă noi o vom slăvi, uitarea noastră e deşartă, respectiv o altă soartă nu merităm.

Ridică- te, Ioane,
Ridică-te, Vasile,
Ridică-te, Marie,
Viitorul îți aparține.

Vă mulțumesc!

16 mai 2012, Piaţa Marii Adunări Naţionale