Luni
 
Primul gând care mi-a venit dis-de-dimineaţă a fost că săptămâna aceasta este una lungă, deoarece lucrăm şi sâmbătă. De fapt, şi aşa trebuia să fiu la serviciu, deoarece în această zi se întrunesc într-o ședință comună guvernele Moldovei şi României.
 
După mai multe şedinţe de birou, merg în tabăra militară din preajma Ministerului Apărării, unde mă întâlnesc cu cei 120 de militari, care au participat la un exerciţiu internaţional în Germania. Vorbind cu ei, mă prind la gândul că-i invidiez. Pe parcursul unei luni au fost în permanentă acţiune, au condus şi îndeplinit diferite misiuni, care, acum câţiva ani, îi învăţam să facă eu, pe atunci comandant la Batalionul 22.

Şi dacă eu îi întreb despre aplicaţii, atunci ei despre problemele lor, despre care sunt întrebaţi acasă de soţii – salarii, apartamente etc. Şi nu ştiu pentru a câta oară în ultimele zile o încep de la început că suntem în proces de elaborare a unui program de dezvoltare a spaţiului locativ de serviciu, căutam să iniţiem un parteneriat public-privat, care ar permite militarilor noştri accesul la o formă de ipotecă, la un cost redus, pe un termen cât mai mare.
 
Pentru a începe lucrările de construcţie a fost schimbată deja destinaţia unui teren al ministerului. Ştiu că mă repet, dar sunt gata să vorbesc în parte fiecărui din cei peste o mie de angajaţi ai armatei, care nu au spaţiu locativ, deoarece ei au nevoie la moment de această susţinere morală. Dacă aceasta dispare, s-a dus cu toate reformele… Cu un om nemotivat şi fără speranţă, nu faci nimic.
 
Marţi
 
Merg spre Căuşeni şi mă strădui să-mi formulez gândurile care le voi spune participanţilor la războiul din anul 1992 de pe Nistru. Nu pot să le vorbesc doar bazându-mă pe emoţiile mele ca participant, deoarece apar în faţa lor ca membru al Guvernului, reprezentant al AIE, şi în situaţia social-politică din ţară trebuie să mă aştept la diferite întrebări.
 
Toată viaţa am fost militar, am fost dur, dar parcă mă pierd, când ajung în faţa unor persoane cum sunt cele peste 40 de văduve a băieţilor căzuţi în războiul de pe Nistru din raionul Căuşeni. Le susţinem, le ajutăm, dar… nu le putem întoarce pe cei dragi. Gândurile despre această tragedie pentru noi mă frământă timp de 20 ani, dar până acum nu am găsit un răspuns clar – de ce anume cu noi s-a întâmplat aceasta?
Activităţile de la Căuşeni mi-au lăsat o amprentă pentru toată ziua. Ce nu fac, dar gândurile mă întorc la văduvele de la Căuşeni, la combatanţii cu care am vorbit. Totuşi, trebuie unificate toate uniunile şi asociaţiile de combatanţi, existente astăzi în Moldova, în una singură, care se va ocupa de problemele lor, a familiilor celor căzuţi şi decedaţi.
 
Seara discut cu copiii. Octavian a decis să îmbrăţişeze cariera de militar, dorind să aplice la academia americană West Point, care oferă tinerilor, inclusiv din Moldova, posibilitatea de a face studii. A fost o decizie care a surprins toată familia, dar sunt mândru de el. În ultimul an s-a schimbat foarte mult, locul jocurilor de calculator l-a luat sala de sport, iar plimbatul cu prietenii prin oraş – orele de engleză. Cu toate că cunoaşte această limbă foarte bine, graţie anilor petrecuţi în SUA, se străduie, deoarece are de susţinut şi câteva teste la engleză. Această decizie neaşteptată pentru noi a fiului a influenţat pozitiv şi asupra fiicei. Ionela, fiind o fire mai gingaşă şi romantică, a început să se gândească mai serios la viitor. Ca orice părinţi vom ţine pumnii pentru ei, dar una este cert – copii s-au maturizat, au o poziţie şi un scop în viaţă.
 
Miercuri
 
Ziua a început destul de frumos. De dimineaţă am avut o întâlnire neobişnuită în birou cu Mihai Mutoi, băieţelul din satul Cosăuţi, raionul Soroca, care a devenit cunoscut nu doar în Moldova, dar şi peste hotarele ei, graţie faptei sale de vitejie. S-a aruncat în apele Nistrului ca să salveze un căţel. Discutam cu el şi mă copleșeau emoţiile, deoarece nu știam ce să-i spun, căci ca un militar trebuia să-i vorbesc despre bărbăţie, curaj etc. Dar toate acestea le-a demonstrat. Mă bucură un fapt – nu este pierdut totul pentru noi, mai avem tineri, care sunt gata pentru fapte eroice.
 
Venind la Reşedinţa de Stat, unde Preşedintele Marian Lupu a înmânat unui grup de participanţi la conflictul armat din 1992 medalia „Crucea comemorativă”, am trăit iarăşi emoţii deosebite, dar ele erau provocate de întâlnirea cu unii camarazi, cu care nu m-am văzut ani buni. Ne-am schimbat toţi. Poate că am devenit mai maturi sau, poate, ne-au maturizat evenimentele tragice prin care am trecut acum 20 de ani. Un răspuns exact cred că nu-l va formula nici unul dintre noi, dar este cert că nimeni nu regretă că atunci s-a ridicat în apărarea ţării.
 
De aceasta mă conving la Centrul de Cultură şi Istorie Militară, unde Ministerul Apărării, în colaborare cu Maestrul Tudor Iovu şi publicaţia „Adevărul” lansează expoziţia „La un pas de război, la un pas de pace”. Toată expoziţia, peste 100 de fotografii, este un documentar al acelui război prin care am trecut foarte mulţi din cei prezenţi în sală.
 
Joi
 
Este prima zi de primăvară. Primul lucru care-l fac dis-de-dimineaţă este un cadou soţiei - un Mărţişor, care l-am cumpărat acum câteva zile într-un magazin din Chişinău. M-am străduit să fiu primul, deoarece în familie, fiecare dintre noi trei, – eu, fiul şi fiica, - în această zi sau de 8 Martie, ne străduim să fim primii cu un mic cadou în faţa mamei. Copiii, acuzându-mă că m-am folosit de unele circumstanţe, promit că peste o săptămână îşi vor lua revanşa.
 
În drum spre serviciu mă prind la gândul că toată săptămâna aceasta este marcată de evenimentele triste din 1992. Despre ele vorbim la conferinţa ştiinţifică „20 de ani de la începutul acţiunilor de luptă de la Nistru”, care o organizăm cu Academia de Ştiinţe a Moldovei, precum şi în satul Ustia din Dubăsari, unde am înmânat medalia „Crucea comemorativă” participanţilor la război. La conferinţă, ascultând raportorii, atât oameni de ştiinţă, cât şi participaţi la conflict, îmi dau seama că a trebuit de organizat o participare mai mare nu numai a studenţilor de la Academia Militară, dar şi a elevilor de la liceele din capitală. Ei trebuie să cunoască cât mai mult despre acest conflict. Şi nu din spusele cuiva, dar din prima sursă, care o constituie combatanţii.
Fiind la Ustia, mi-am planificat şi o scurtă vizită la mama, la Holercani. Dar au intervenit unele circumstanţe care m-au făcut să-mi schimb planurile. Mă simt vinovat, deoarece în ultimul timp trec cam rar pe la ea. Trebuie să vin mai des pe acasă.
 
Viaţa este un caleidoscop imprevizibil. Seara merg la spectacolul de deschidere a Festivalului „Mărţişor”. Este un spectacol inedit, în care îi poţi urmări în scenă pe cei de la Joc şi Codreanca, fraţii Advahov şi Mihai Munteanu etc. Mă conving, o dată în plus, că avem oameni talentaţi şi o bogăţie culturală de invidiat. Ne rămâne doar una – s-o păstrăm şi s-o îmbogăţim.
 
Vineri
 
Este a doua şedinţă de Guvern săptămâna aceasta. Este una scurtă, dar se pun la punct unele chestiuni care vor fi discutate mâine la Iaşi, unde se vor reuni executivele Moldovei şi României.
 
Imediat după şedinţă traversez Piaţa Marii Adunări Naţionale şi merg la Catedrala Mitropolitană unde se desfăşoară un parastas în memoria celor căzuţi în războiul de la Nistru. După depunerile de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, mergem pe jos până la „Eternitate”, unde se află monumentul „Maica Îndurerată”. Pe tot parcursul marşului discut cu mulţi combatanţi despre diferite probleme – de la cele persoanele până la cele politice, inclusiv alegerea preşedintelui. În aceste discuţii mă conving că trebuie unite într-o singură organizaţie toate asociaţiile de veterani, existente astăzi în Moldova. Altfel nu soluţionăm noi problemele combatanţilor, deoarece fiecare asociaţie sau organizaţie trage la turta sa şi nu-i pasă de ceilalţi.
 
În scurtele pauze care apar pe parcursul zilei de astăzi, când totul este legat de comemorarea celor 20 de ani de la declanşarea conflictului, vin pe la Ministerul  Apărării ca să lucrez cu documentele sau să punem la punct unele acţiuni planificate pentru săptămâna viitoare. Vine 8 Martie şi trebuie să pregătim un şir de festivităţi consacrate femeii. Avem multe în armată – de la soldat şi până la locotenent-colonel.
 
Când ţi se pare că toate au fost rezolvate şi puse la punct, apare ceva nou, care nu poate fi trecut pe altă zi sau săptămână. Şi iarăşi cei de acasă, cărora le-am promis că vin mai devreme, se vor supăra în adâncul sufletului, dar mă vor ierta… Ştiu că aşa este viaţa unui militar - fără pauze şi zile de odihnă. Şi indiferent în ce postură te afli, de comandant de pluton, companie sau ministru…
 
* Vitalie Marinuța s-a născut la data de 16 iunie 1970 în satul Holercani din raionul Dubăsari. A absolvit şcoala militară a trupelor aeropurtate din or. Reazani, Federația Rusă în 1992. În perioada iulie 1992 - ianuarie 1999, este ofițer al Batalionului cu Destinație Specială a Ministerului Apărării din Republica Moldova (comandant de pluton, comandant de companie, şef stat major, locţiitor comandant batalion). Din octombrie 2000 şi până în decembrie 2002, este comandantul Batalionului 22 de menținere a păcii din cadrul Ministerului Apărării. Vitalie Marinuţa a efectuat managementul tuturor aspectelor de activitate a unei organizații militare cu un personal de 450 persoane. Pregătirea militarilor pentru participare în operaţiuni de menținere a păcii în zona de securitate, cât şi în misiuni internaționale, exerciții multinaţionale internaţionale şi regionale. Este Ministrul Apărării Republicii Moldova, învestit în funcție la 25 septembrie 2009.

www.europalibera.org